Cât va costa energia electrică până în 2025. Iată cât va costa energia electrică până în 2025, dar și care sunt măsurile luate de Guvern pentru ajutorarea românilor.

Cât va costa energia electrică până în 2025, după solicitarea de plafonare a prețului

Premierul Nicolae Ciucă a declarat faptul că la nivelul coaliţiei de guvernare s-a convenit asupra preţului la energia electrică pentru consumatorii casnici pentru perioada următoare, plafonarea urmând a fi aplicată pentru cel puţin un an, începând cu 1 ianuarie 2023.

"Ieri a fost o decizie pe care am luat-o pe marginea unor formate şi date de lucru pe care le-am avut, împreună cu instituţiile care lucrează în domeniu şi au responsabilitatea pentru tot ceea ce înseamnă sectorul energetic din ţara noastră şi am convenit că vom continua să asigurăm preţul de 0,68 de lei pentru cetăţenii care consumă până la 100 kWh, 0,80 lei pentru cei care consumă până în 255 kWh.

Acelaşi preţ va fi şi pentru cei care consumă peste 255 kWh până la acest plafon, dar ce depăşeşte va avea un alt nivel de plată şi este luată în calcul acea sumă pe care aţi vehiculat-o de 1,3 lei/kWh", a declarat Nicolae Ciucă.

De asemenea, acesta a declarat faptul că pentru IMM-uri s-a stabilit menţinerea preţului de 1 leu/kWh, iar pentru marii consumatori- 1,3 lei/kWh.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Dana Budeanu, mesaj dur pentru cei care îl susțin pe Georgescu: „Ne spune nouă că nu are niciun leu. Cum haliți așa ceva?”- antena3.ro

Citeste si: MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu| DOCUMENT- stirileprotv.ro

Citește și: Salariu minim 2023: autoritățile au propus majorarea salariului minim brut la 3.000 de lei

"Urmează ca toate aceste elemente tehnice să fie cuprinse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă", a adăugat Ciucă. Premierul a precizat că măsurile anunţate urmează să fi aplicate pentru cel puţin un an, întrebat dacă termenul de aplicare este până în 2025.

Plafonarea prețului energiei electrice ar fi a cincea schimbare a reglementărilor în domeniu în mai puțin de un an. Legea privind aprobarea precedentei reglementări (adică a OUG 119/2022) nu a ieșit încă din Parlament. Guvernul vrea să dea o nouă OUG, potrivit premierului Ciucă.

Alte măsuri luate de Guvern pentru ajutorarea românilor

Pentru ajutorarea românilor, Guvernul vrea să continue campania de ajutorare a persoanelor cu pensii mici. În consecință, s-a prelungit sprijinul oferit acestora până la 1 iulie 2023.

Aleșii iau în calcul posibilitatea de a acorda persoanelor cu venituri mici noi ajutoare, deoarece inflația în România este de 15%.

Nicolae Ciucă a venit cu o veste importantă pentru pensionari, în legătură cu voucherele sociale, mai exact, acestea urmează să fie acordate și în anul 2023.

Parlamentul a a aprobat încă bugetul de stat, fiind pentru prima dată în România când bugetarea urmează să se facă pe bază de programe.

Nicolae Ciucă a declarat faptul că măsurile sociale vor fi  în vigoare în 2023:

Citeste si: Anunț pentru mamele din țară! Se dau 1.500 de lei de la stat. Ce familii vor beneficia de acești bani- kfetele.ro

Citeste si: De ce Victor Cornea a ales să o ceară în căsătorie pe Andreea Bălan tocmai în avion- radioimpuls.ro

Citeste si: Cum și-a falsificat Călin Georgescu CV-ul. N-a lucrat nici la ONU și nu a fost nici în Clubul de la Roma- antena3.ro

„Cei 50 de euro la fiecare două luni vor continua și în anul viitor”, a declarat acesta.

Potrivit Prim-ministrului României, proiectul pentru bugetul de stat este principalul subiect de pe masa discuțiilor în Guvern. 

Citește și: Guvernul a aprobat ultima rectificare bugetară din 2022. Cine a primit mai mulți bani

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si