Potrivit surselor, Mihăiță Ursu a fost numit noul director general.
Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu, a demisionat de la conducerea TAROM. În locul acestuia a fost numit ca director general Mihăiţă Ursu, arată compania, într-un comunicat de presă.
Cătălin Prunariu a demisionat de la conducerea TAROM
„Astăzi, 04 ianuarie 2021, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM a luat act de demisia domnului comandant Cătălin Radu PRUNARIU din funcţia de director general, demersul acestuia fiind din motive personale.
Citeste si: Avion „deturnat” de un bebeluș
Mihăiță Ursu a fost numit noul director general
„TAROM se află în plin proces de transformare al companiei, demarat la începutul anului 2020, odată cu accesarea Împrumutului de Salvare ca urmare a prenotificării la Comisia Europeană a unui Ajutor de Stat de Restructurare, proceduri necesare pentru adaptarea rolului companiei pe piaţa de transport aerian, atât la nivel naţional, cât şi european, în scopul asigurării profitabilităţii şi a stabilităţii pe termen lung.
Astfel, ţinând cont de complexitatea activităţilor, dar şi pentru a exista o continuitate în demersurile începute de către companie, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM l-a numit în funcţia de Director General pe domnul Mihăiţă URSU, membru CA şi fost Director General al TAROM în perioada iunie 2020 – iunie 2021”, mai arată comunicatul.TAROM „îi mulţumeşte domnului comandant Cătălin Radu PRUNARIU pentru toată activitatea şi eforturile depuse în cadrul companiei în poziţia de Director General”, conchide sursa menţionată.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.