Margherita de la Clejani a făcut valuri în presă la finalul lunii mai, după ce a intrat cu mașina într-un autoutrism parcat regulamentar. Oamenii legii au tetsat-o cu Drutestul, reieșind că a consumat substanțe interzise. Probele au fiost trmise la INML pentru analize suplimentare și a reieșit că e a consumat un cocktail de substanțe, riscând un dosar penal.
Margherita de la Clejani, alături de familia sa
Margherita provine dintr-o familie cu o stare materială excelentă, dar ea a decis să aibă și afacere pe cont propriu. Astfel, ea a deschis, anul trecut, un magazin online numit Marcle (care vine de la MARgherita și CLEjani), prin care se pot comanda rochii, salopete, costume, sau treninguri. Margherita promovează produsele, ale căror prețuri variază între 120 și 2.200 de lei.
Astfel, "Je suis Marcle SRL" a bifat un profit net de 59.808 lei, ceea ce este enorm, ținând cont că a avut activitate doar în ultima parte a anului. Dacă ar fi să facem o medie a profitului lunar, reiese că firma i-a adus Margheritei aproximativ 16.800
de lei, adică aproape 3.500 de euro. La finalul lui 2019, firma Margheritei avea datorii de doar 7.135 de lei.