Caz cutremurător în Botoșani. Un individ a fost trimis în arest după ce ar fi abuzat sexual o bătrână în vârstă de 92 de ani în noaptea dintre ani
Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Botoșani este suspectat că în noaptea dintre ani ar fi abuzat sexual o pensionară în vârstă de 92 de ani, a informat, luni, Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani. Magistrații au hotărât să-l închidă preventiv pentru 30 de zile.
Conform, purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele unui individ în vârstă de 45 de ani din comuna Todireni, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu şi viol.
Bărbatul a fost găsit în data de 2 ianuarie 2022
,,Din cercetări a reieşit faptul că în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, acesta ar fi pătruns fără drept în curtea şi, apoi, în locuinţa persoanei vătămate, o femeie de 92 de ani, din comuna Todireni, unde, prin constrângere fizică şi întrebuinţarea violenţei, ar fi întreţinut un raport sexual cu aceasta", a declarat Nenişcu, conform AGERPRES.
Mai apoi, agresorul ar fi fugit de la fața locului, fiind identificat în data de 2 ianuarie într-o locuinţă părăsită, din aceeaşi localitate. Individul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani. Luni, acesta a fost prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare.
Citeste si: Un bărbat din Bihor și-a pus capăt zilelor după ce a pierdut toți banii la jocuri de noroc, în Germania
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.