Primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, a uimit opinia publică după ce a apărut o filmare șocantă cu fetița lui de 10 ani.
Filmarea apărută în spațul public o arată pe fetița lui Traian Ogâgău dezbrăcată, așezată în genunchi în fața unui dulap. În timp ce plânge, micuța repetă vorbele transmise de tatăl ei: „Nu mai sunt obraznică și nu mai supăr pe mama și pe tata”, „O să fac exerciții și o să învăț”, „Ce-am făcut astăzi a fost ieșit din comun”, „Nu mai sunt fițoasă”, „Nu mai sunt figurantă” sau „Sunt cea mai obraznică fată din hotelul ăsta”, a relatat Știri de Bistrița.
„Eu îți spun cum îi, tu îți extragi de aici ce vrei și cum vrei, că m-am săturat... Am fost astă iarnă la schi cu copiii în Austria, iar Traiana a devenit obraznică pe acolo. A fost ieșită din duș, dezbrăcată și cu părul ud, și am pus-o la colț, la perete, și am pus-o să repete să-i trimit mamei sale.
Citeste si: Un candidat la alegerile locale din Dolj a murit în timpul unui discurs. El se afla în campanie electorală
Primarul care și-a umilit fetița a băgat aproape 300.000 de euro în afacere
Traian Ogâgău este cercetat de Poliție după apariția filmării. Primarul este un om cu dare de mână, potrivit declarației de avere pe care a completat-o recent, în calitatea sa de candidat pentru postul de primar la Sângeorz-Băi. Conform documentului deține un teren intravilan de 28.000 metri pătrați, dar și două terenuri agricole cu o suprafață totală de 7.500 metri pătrați.
El nu mai are alte bunuri pe numele său.