Află ce sărbătoare e în Calendarul ortodox pe 9 decembrie 2025!
Pe 9 decembrie 2025, Calendarul ortodox prăznuiește Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfinții și Drepții Ioachim și Ana.
Zămislirea Maicii Domnului
Sărbătoarea amintește miracolul prin care Dumnezeu a făcut roditor pântecele Anei, deși aceasta se afla la vârsta bătrâneții și fusese stearpă întreaga viață. Sfinții Ioachim și Ana, oameni drepți înaintea lui Dumnezeu, trăiau în Nazaret și duceau o viață plină de rugăciune și milostenie, oferind două părți din câștigul lor săracilor și lui Dumnezeu.
Potrivit Sinaxarului, cei doi au suferit mult din pricina lipsei de copii. Într-o zi, când au mers la Ierusalim să aducă jertfă Domnului, marele preot Isahar l-a mustrat aspru pe Ioachim: „De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu știi că nevrednic ești, de vreme ce nu ai lăsat seminție în Israel?”
Ruşinat și întristat, Ioachim s-a retras în pustie și s-a rugat cu lacrimi către Dumnezeu. În același timp, și Ana se ruga acasă cu credință și nădejde. Rugăciunile lor s-au înălțat ca o tămâie bineprimita, iar Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să le vestească minunea: vor avea un copil, pe cea care va deveni Maica Domnului, spre mântuirea întregului neam omenesc.
Citește și: De ce se taie porcul de Ignat? Tradiții pentru această zi
Astfel, Sfinții Ioachim și Ana au primit binecuvântarea de a deveni părinții celei ce avea să nască pe Mesia.
Biserica Ortodoxă mărturisește că zămislirea Maicii Domnului a fost un miracol al bunăvoinței lui Dumnezeu, însă nu o zămislire mai presus de fire, asemenea celei a Mântuitorului.
„Sfânta Fecioară Maria a fost zămislită din făgăduință, dar din unire și sămânță bărbătească. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a fost zămislit fără unire trupească și fără sămânță bărbătească.”
De aceea, credința ortodoxă respinge ideea romano-catolică a „Imaculatei Concepții”, potrivit căreia Fecioara Maria ar fi fost ferită de păcatul strămoșesc încă de la naștere. Teologi precum Sfântul Justin Popovici au subliniat că o astfel de doctrină ar schimba întreaga antropologie biblică, presupunând că și strămoșii ei ar fi trebuit să fie la rândul lor fără păcat.
Citește și: Cât costă un brad de Crăciun în 2025?
Sfințenia Fecioarei Maria nu stă într-o naștere mai presus de fire, ci în libera ei acceptare a chemării divine. Când Arhanghelul Gavriil a venit la Buna Vestire, ea a răspuns cu smerenie: „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38)
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.