1 din 2 | Sărbătoare 10 mai 2026
2 din 2 | Calendar ortodox mai 2026
Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 10 mai 2026!
Data de 10 mai 2026 are o semnificație aparte în Calendarul ortodox, fiind zi de pomenire pentru doi sfinți importanți: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova și Sfântul Apostol Simon Zilotul.
Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova
Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova este unul dintre cei mai noi sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române, fiind canonizat în anul 2024 de Sfântul Sinod.
Părintele Calistrat Bobu s-a născut la 15 martie 1900 și a trecut la Domnul la 10 mai 1975. Viața sa a fost una de profundă trăire duhovnicească, fiind cunoscut pentru smerenia, rugăciunea și dăruirea sa în slujba credincioșilor.
Un moment deosebit de important în cinstirea sa a avut loc pe 12 martie 2025, când moaștele sale au fost deshumate la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Vasiova, locul unde se află mormântul său.
Citește și: Rugăciune făcătoare de minuni şi grabnic ajutătoare către Sfântul Mina
Sfântul Apostol Simon Zilotul
Tot în această zi este cinstit și Sfântul Apostol Simon Zilotul, unul dintre cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului.
Sfântul Simon este cunoscut și sub numele de Canaanitul sau Natanael, fiind numit „Zilotul” pentru a fi deosebit de alte persoane cu nume asemănător. Provenea din Cana Galileii, o localitate apropiată de Nazaret, și era cunoscut atât de Mântuitorul, cât și de Maica Domnului.
După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Simon și-a dedicat viața propovăduirii Evangheliei, renunțând la viața lumească. A vestit credința în regiuni precum Mauritania, Africa și Britania, unde a suferit moarte martirică prin răstignire.
O părticică din moaștele Sfântului Simon Zilotul se află în București, la Biserica Podeanu, situată pe strada Dornei, în apropierea Pieței Chibrit. Acestea sunt adăpostite într-un baldachin realizat după modelul celor din catacombele romane.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.