Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 aprilie 2026, în Sâmbăta Mare?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 aprilie 2026, în Sâmbăta Mare!

În anul 2026, data de 11 aprilie marchează una dintre cele mai profunde și pline de taină zile din calendarul creștin-ortodox: Sâmbăta Mare, ziua dintre răstignirea și Învierea Domnului. Această zi este dedicată în întregime unui moment esențial din iconomia mântuirii: coborârea la iad a Mântuitorului Iisus Hristos.

Potrivit mărturiei Sfantul Apostol Petru, Hristos, „omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul”, S-a coborât și a propovăduit duhurilor ținute în închisoare.

Această afirmație arată că, în intervalul dintre moartea Sa pe cruce și Înviere, când trupul Său se afla în mormânt, sufletul Său unit cu dumnezeirea a pătruns în împărăția morților pentru a aduce lumina Evangheliei celor adormiți.

Teologia ortodoxă, exprimată limpede de Sfantul Ioan Damaschin, subliniază că, deși trupul și sufletul lui Hristos au fost despărțite pentru o vreme, dumnezeirea Sa a rămas nedespărțită de amândouă, menținând unitatea Persoanei divine.

Astfel, Hristos era în același timp în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul și pretutindeni ca Dumnezeu, realitate exprimată în mod poetic în cântările Bisericii.

Citește și: Rugăciune pentru ajutor imediat. La cine e bine să te rogi când treci prin momente de cumpănă

Coborârea la iad

Coborârea la iad nu trebuie înțeleasă ca o intrare în gheena osândei, ci în locuința morților, acel seol biblic unde se aflau toate sufletele, atât ale celor drepți, cât și ale celor păcătoși, lipsiți de comuniunea

deplină cu Dumnezeu. Această idee apare încă din primele formulări de credință, precum Simbolul apostolic, unde se afirmă clar că Hristos „S-a coborât la iad”.

Lucrarea lui Hristos în această stare nu este una pasivă, ci profund activă și mântuitoare. El nu coboară ca un osândit, ci ca un biruitor care sfărâmă porțile iadului, rupe lanțurile morții și oferă tuturor posibilitatea eliberării. Prin această coborâre, El Se arată solidar cu întreaga condiție umană, trecând nu doar prin naștere și moarte, ci și prin starea de după moarte, pentru a o transforma din interior.

Un aspect esențial al acestei taine este acela că Hristos propovăduiește și celor morți, oferindu-le libertatea de a răspunde chemării Sale. După cum spune același Sfantul Apostol Petru, Evanghelia a fost vestită și morților pentru ca aceștia să poată trăi după Dumnezeu cu duhul. Această perspectivă arată că mântuirea nu este impusă, ci propusă, iar libertatea omului rămâne esențială chiar și dincolo de moarte.

Tradiția și iconografia ortodoxă exprimă această realitate prin imaginea lui Hristos coborând în adâncuri și ridicându-i pe Adam și Eva, simbol al întregii omeniri.

Teologul Olivier Clement descrie această coborâre ca pe o pătrundere a luminii dumnezeiești în cele mai întunecate zone ale existenței, acolo unde domneau moartea, frica și singurătatea.

Sensul morții se schimbă radical

Prin această lucrare, sensul morții se schimbă radical. Dacă până atunci moartea însemna despărțire definitivă de Dumnezeu, după Hristos ea devine o trecere spre comuniune cu El. După cum afirmă Sfantul Apostol Pavel, moartea este „înghițită de biruință”, iar puterea ei este zdrobită.

În același timp, se deschide perspectiva raiului și a împărăției lui Dumnezeu. Raiul este înțeles ca o stare de fericire în care sufletele drepților intră după moarte, în timp ce împărăția reprezintă plinătatea acestei comuniuni, care se va arăta desăvârșit la sfârșitul veacurilor. Sfantul Ambrozie considera raiul drept o pregustare a împărăției, o stare premergătoare împlinirii finale.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri