Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 13 august 2025?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 13 august 2025!

Pe 13 august 2025, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Tihon de Zadonsk, unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ruse din secolul al XVIII-lea, cunoscut pentru viața sa sfântă, rugăciunea neîncetată și scrierile duhovnicești care au inspirat generații întregi de credincioși.

Viața Sfântului Tihon de Zadonsk

Sfântul Tihon s-a născut în anul 1724, în Rusia, într-o familie creștină. La botez a primit numele de Timotei. Tatăl său, diaconul Savelie Chirilov, a trecut la Domnul când Tihon era încă mic, lăsând familia fără sprijin material. Din cauza sărăciei, mama sa, Domnica, a fost aproape să-l dea în grija unui vizitiu.

În ciuda greutăților, tânărul Timotei și-a urmat chemarea spre învățătură și credință, absolvind seminarul în 1754, într-o perioadă în care curentele scolastice erau dominante. A fost profesor de retorică timp de patru ani, până în 1758, când a ales viața monahală, primind numele Tihon.

A fost numit arhimandrit și egumen al Mănăstirii Jelticov, apoi episcop-vicar al Novgorodului pentru un an. Din 1763 a devenit episcop de Voronej și Eletk, slujind patru ani și jumătate. În această misiune, s-a remarcat prin lupta împotriva rătăcirilor de credință, dezvoltarea învățământului și pregătirea temeinică a clerului.

Citește și: Cum se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului în Maramureș. Tradiții și obiceiuri pentru 15 august

În anul 1769, Sfântul Tihon s-a retras la Mănăstirea Bogoroditk din Zadonsk, alegând viața de rugăciune și nevoință. Era adesea văzut cu chipul strălucind în extaz duhovnicesc, semn al unirii sale cu Dumnezeu.

A trecut la cele veșnice pe 13 august 1783, fiind înmormântat sub altarul mănăstirii. În 1861, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat, așezându-l în rândul sfinților.

Sfântul Tihon a lăsat numeroase scrieri și cuvinte pline de putere duhovnicească.

El sublinia importanța unei credințe vii în Hristos, nu doar a unei mărturisiri formale. Pentru el, credința era o legătură personală cu Mântuitorul, asemenea unui copil care se alipește de mama sa, găsindu-și în ea sprijinul, ocrotirea și dragostea.

Unul dintre cuvintele sale pline de lumină este: „Iisus Hristos este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul mântuirii; fără o credință adevărată și vie în El nimeni nu se va mântui.”


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri