Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 17 mai 2025?

Află sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 17 mai 2025!

Pe 17 mai 2025, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Apostoli Andronic și Iunia, două figuri de seamă din rândul celor Șaptezeci de Apostoli ai Domnului. Acești sfinți, pomeniți în fiecare an la această dată, sunt cinstiți pentru lucrarea lor misionară și viața sfântă pe care au dus-o în slujba Evangheliei.

Cine a fost Sfântul Apostol Andronic?

Sfântul Andronic a fost rudenie după trup a Sfântului Apostol Pavel și unul dintre primii creștini care L-au urmat pe Hristos. În Epistola către Romani, Sfântul Pavel face o mențiune aparte:

„Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunias, cei de neam cu mine și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înainte de mine au fost în Hristos” (Romani 16, 7).

Această mărturie îl plasează pe Andronic printre cei mai respectați și cunoscuți apostoli din rândul celor Șaptezeci, fiind totodată un model de credință timpurie și devotament creștin.

Citește și: Sf. Constantin și Elena 2025: Ce nume se sărbătoresc pe 21 mai?

Andronic a fost hirotonit episcop al Panoniei, dar nu a avut un tron episcopal fix. Misiunea lui a fost una itinerantă: a călătorit neîncetat, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu pe întreg cuprinsul Panoniei și în multe alte locuri. Activitatea sa misionară a fost amplă și neobosită: a distrus templele idolilor, a construit biserici, a izgonit demonii și a vindecat pe cei bolnavi prin puterea Duhului Sfânt.

Sfânta Iunia

Împreună cu Sfântul Andronic a lucrat și Sfânta Iunia (sau Iunias), o femeie cu viață sfântă, pomenită și ea de Sfântul Pavel. Aceasta a fost o colaboratoare apropiată în misiunea apostolică, însoțindu-l în călătoriile misionare și împărtășind prigoanele, suferințele și biruințele duhovnicești.

Despre ea se spune că „murind pentru lume, dar viețuind numai pentru Hristos”, a atras pe mulți la credință și a fost un exemplu de dăruire totală față de Dumnezeu.

Citește și: Când pică Înălțarea Domnului 2025. Sărbătoarea are loc la 40 de zile de la Paște!

Sfintele moaște ale Sfinților Andronic și Iunia au fost descoperite în regiunea Evgheniei, alături de ale altor mucenici. Acestea au fost prețuite de credincioși pentru puterea lor tămăduitoare și sfințenia vieților celor care le-au purtat.

Deși Sinaxarul menționează și o altă pomenire a lor pe 22 februarie, pomenirea principală a Sfinților Apostoli Andronic și Iunia are loc la 17 mai, dată înscrisă în Calendarul Ortodox.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri