Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 18 august 2025!
Pe 18 august 2025, în Calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Ioan de Rila, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe Bulgare și un mare cuvios al lumii ortodoxe.
Cine a fost Sfântul Ioan de Rila?
Sfântul Ioan de Rila (cca. 867 – 946) este considerat ocrotitorul poporului bulgar și întemeietorul monahismului bulgar. A fost unul dintre primii sfinți canonizați după creștinarea bulgarilor și a pus bazele primului așezământ monahal din Bulgaria, cunoscuta Mănăstire Rila.
S-a născut în anul 867, în localitatea Skrino, la poalele muntelui Osogovo (zona Dupnița de astăzi). A trăit într-o perioadă istorică de mari schimbări, fiind contemporan cu domnitori importanți: Boris I, fiul acestuia Vladimir, precum și marii țari Simeon I cel Mare și Petru I.
Inițial, Ioan a fost păstor, dar la vârsta de 25 de ani a ales să-și dedice viața lui Dumnezeu, trăind în singurătate și rugăciune.
Citește și: Pe ce dată se sărbătorește Sf. Alexandru în 2025?
Încă din timpul vieții, Sfântul Ioan a fost cunoscut ca făcător de minuni, vestea sa răspândindu-se în întreaga Bulgarie și ajungând până la capitala Imperiului Bulgar.
Împăratul Petru I a făcut chiar un drum lung de peste 120 km pentru a-l întâlni, căutând sfat duhovnicesc. Întâlnirea lor este consemnată în „Vietile” Sfântului și în celebrul său „Testament”, scris înainte de moarte.Sfântul Ioan a refuzat darurile de aur trimise de împărat, păstrând doar o mică parte din hrană și spunând că nu călugării au nevoie de aur, ci împărații, pentru a-și apăra țara și a ajuta pe cei săraci.
Sfântul Ioan de Rila a trecut la Domnul la 18 august 946, lăsând în urmă Testamentul său, păstrat până astăzi. După moarte, moaștele sale făcătoare de minuni au fost mutate de mai multe ori. În 1469, cu permisiunea sultanului Murad II, au fost readuse la Mănăstirea Rila, unde se află și în prezent.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.