Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 19 iunie 2025

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 19 iunie 2025!

Pe 19 iunie 2025, în Calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Apostol Iuda, unul dintre cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această zi este dedicată cinstirii vieții și jertfei unuia dintre cei mai apropiați ucenici ai Domnului, care a dus mai departe vestea Evangheliei cu credință și curaj.

Trebuie să menționăm că Sfântul Apostol Iuda și Iuda Iscarioteanul sunt diferiți. Iuda Iscarioteanul este apostolul care l-a trădat pe Iisus, în timp ce Sfântul Iuda (cunoscut și ca Iuda Tadeul sau Iuda, fratele lui Iacov) este un alt apostol, care a rămas credincios lui Iisus.

Cine a fost Sfântul Apostol Iuda?

Sfântul Iuda este cunoscut nu doar ca apostol, ci și ca „fratele Domnului” Iisus Hristos, fiind unul dintre fiii dreptului Iosif, soțul Maicii Domnului, dintr-o căsătorie anterioară cu Salomeea. După ce dreptul Iosif a rămas văduv, Maica Domnului i-a fost dată în grijă. Apostolul Iuda este menționat în Scriptură uneori ca „Iuda, fratele lui Iacov” (Luca 6:16, Fapte 1:13).

Deși avea același drept de a se numi „frate al lui Hristos”, el se prezintă cu smerenie în Epistola sa Sobornicească ca „rob al lui Iisus Hristos și frate al lui Iacov” (Iuda 1:1). Acest text este singura scriere pastrată de la el în Noul Testament.

Sfântul Iuda este cunoscut și sub numele de Levi sau Tadeu, însă nu trebuie confundat cu alt apostol Tadeu, care a făcut parte din cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului.

Citește și: Rugăciune sfântă pe care să o rostești de Rusalii: Aduce sănătate și liniște sufletească

După înălțarea Domnului, Sfântul Apostol Iuda a vestit Evanghelia în multe regiuni: Iudeea, Samaria, Galileea, Idumea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia. În pofida prigoanelor, el a răspândit cu credință Cuvântul lui Dumnezeu, dând exemplu prin viața sa de jertfă.

Când a ajuns să predice în ținutul Muntelui Ararat, Sfântul Iuda a fost prins de păgâni. A fost martirizat prin răstignire și ucis cu săgeți, dând astfel mărturie supremă pentru credința sa în Hristos.

Troparul Sfântului Apostol Iuda

În această zi de sărbătoare, credincioșii rostesc scurta rugăciune care îl cinstește pe Sfântul Iuda:

„Apostole sfinte Iuda, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.”

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...