Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 3 august 2025?

Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 3 august 2025!

Pe data de 3 august 2025, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, precum și pe Sfinții Isachie, Dalmat și Faust, trei mari apărători ai dreptei credințe.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia

Sfântul Iraclie, cunoscut în lume ca Ioan Flocea, s-a născut pe 11 martie 1893 în satul Pojorâta, din Bucovina aflată atunci sub stăpânirea austro-ungară (astăzi în județul Suceava). În timpul Primului Război Mondial, a luptat eroic pe front, fiind grav rănit. A fost la un pas de a-și pierde mâna stângă, însă, prin minunea lui Dumnezeu, s-a vindecat complet.

Viața sa a fost una dedicată nevoinței, rugăciunii și slujirii lui Hristos. A ales calea monahală, devenind protosinghel, și s-a remarcat prin viața sa ascetică și credința puternică, în ciuda greutăților și a prigoanei din perioada comunistă.

Ca o recunoaștere a sfințeniei vieții sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în ședința din 25 octombrie 2023 canonizarea sa, sub numele de Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu zi de prăznuire pe 3 august.

Citește și: Tradiții de Schimbarea la Față: Este sărbătoare mare în Calendarul ortodox pe 6 august 2025!

Sfinții Isachie, Dalmat și Faust

Acești trei sfinți sunt strâns legați între ei, atât prin viața monahală, cât și prin lupta pentru apărarea dreptei credințe.

Sfântul Isachie este cunoscut pentru curajul său în fața arienilor, apărând Biserica Ortodoxă în vremuri de mare tulburare. A înființat o obște monahală, pe care a condus-o cu înțelepciune și credință.

Sfântul Dalmat, fost militar în armata împăratului Teodosie cel Mare, a renunțat la viața de familie și rangul său pentru a se retrage în mănăstirea lui Isachie, alături de fiul său, Faust.

Dalmat a fost un exemplu de asceză, ajungând să postească chiar și 40 de zile fără hrană.

Sfântul Faust, fiul lui Dalmat, i-a urmat tatălui atât în viața monahală, cât și în credință. Împreună, au fost apărători ai dogmei ortodoxe în fața ereziilor vremii. Dalmat a participat la Sinodul III Ecumenic de la Efes (431), unde s-a opus învățăturii greșite a lui Nestorie, care nega că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu.

 


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri