Deputatul USR, Emanuel Ungureanu, s-a prezentat astăzi la Parchetul General pentru a depune o plângere penală în cazul de la Floreasca, unde o femeia de 66 de ani a murit în condiții dubioase, după ce a fost arsă pe masa de operații. El solicită procurorilor să stabilească nivelul de vinovăție al personalului spitalului și dacă echipa medicală poate fi acuzată de înșelăciune, în special medicul Mircea Beuran

Plângere penală în cazul pacientei arse în timpul operației de la Spitalul Floreasca

”Să arzi o pacientă pe 40% din corp pentru doctorul Beuran a însemnat un incident minor. Motivul pentru care am venit la Parchetul General este unul foarte clar- acela de a cere procurorilor să stabilească dacă personalul medical din Spitalul Floreasca ce a participat sau a coordonat operaţia din 13 şi 22 decembrie (vorbim de 2 intervenţii chirurgicale) au comis înşelăciune, uz de fals şi fals intelectual. După declaraţiile lui Beuran în care ne explica faptul că el nu a participat în sală, dar ar fi semnat în fals că a participat de la primul moment operator şi până la ultimul, până la suspiciunea că pacienta ar fi fost alergică la iod”, a declarat Emanuel Ungureanu la sediul Parchetului General.

După spusele deputatului, singura anchetă din ziua incidentului a fost una internă, începută de managerul spitalului Floreasca, însă acum, totul a fost preluat de Serviciu Omoruri, iar cazul va fi investigat în amănunt.,

pentru a se vedea cine a fost vinovat cu adevărat pentru decesul femeii.

Citeste si: Revoltător! Copil de 2 ani amenințat de un medic din Satu Mare: "Vine un nene şi te strânge de gât"

Citeste si: Tânără fără documente de călătorie găsită ascunsă în maşina fratelui său, la Vama Borş

Citeste si: Cazul Caracal: familia Luizei Melencu depune plângere penală la Secția Specială pe numele mai multor procurori care au instrumentat dosarul Caracal

O femeie a murit arsă pe masa de operație! Ce a făcut medicul Mircea Beuran în acest caz

O femeie a murit arsă pe masa de operație,iar medicii sar totuși în apărarea colegului lor, Mircea Beuran.  “O nedreptate făcută unuia este un afront adus tuturor” (Voltaire)

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate.

Mircea Beuran a ajuns în sala de operaţie, după ce evenimentul prejudiciabil a avut loc. Acolo găseşte o echipă traumatizată psihic de acest eveniment şi face exact ce trebuia să facă un şef în adevăratul sens al cuvântului, adică preia răspunderea asupra tuturor întâmplărilor legate de acel moment în care a fost implicată pacienta sa.

A continuat şi a finalizat intervenţia de hemostază, pentru care s-a intrat în sala de operaţie, participă împreună cu echipa de plasticieni la tratamentul complicaţiei combustionale şi finalizează evenimentul prin înscrisurile din protocolul operator, asumându-şi sub semnătura proprie, tot ceea ce s-a întâmplat acolo cu bune şi cu rele, ca un bărbat şi ca un chirurg.

Iată pentru ce, nu aş dori să fac afirmaţii care pot fi interpretate ca antepropunţare într-un viitor dosar, dar sunt convins că este de datoria mea să intervin în această dezbatere, care a devenit publică, pentru a face precizările de mai sus. Desigur, Mircea Beuran, ca orice om mare în profesia sa, are atât prieteni cât şi neprieteni.

Pe această cale, îi rog pe prietenii săi, pe foştii săi pacienţi să ia atitudine în apărarea lui şi îi sfătuiesc pe mai puţin prietenii săi şi pe neprietenii săi să nu se bucure. A continua astăzi o dezbatere publică, înainte de finalizarea unei anchete, va pune presiune greu de suportat pe echipa medicală, care tratează un caz de maximă greutate umană, o patologie, complicaţiile fireşti legate de aceasta, dar, mai ales legate de accidentul combustional survenit fără voia lor, dar pe care sunt obligaţi să îl trateze”, a semnat un comunicat Dr. Gheorghe Borcean, preşedinte CMR

 

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si