Cea mai călduroasă iarnă din ultimul secol. Ce spun meteorologii

Reprezentanții ANM spun că în următoarele zile vom avea parte de temperaturi ceva mai puțin obișnuite pentru această perioadă.

Author: M.A. marți 17 decembrie 2019 , 12:00

Cea mai călduroasă iarnă din ultimul secol. Ce spun meteorologii
Reprezentanții ANM spun că în următoarele zile vom avea parte de temperaturi ceva mai puțin obișnuite pentru această perioadă.
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Luni am avut parte de o maximă ce a ajuns la 18 grade Celsius, în timp ce marți temperaturile vor ajunge chiar la 20 de grade. Veștile bune nu se opresc aici: valul de căldură pare să se intensifice pe zi ce trece, astfel că termometrele vor arăta miercuri 22 de grade, potrivit Hotnews.

Cei care au sperat că vor avea parte de sărbători cu zăpadă vor fi dezamăgiți de temperaturile neobișnuite din această perioadă.

Trebuie să știe însă că iarnă în adevăratul sens al cuvântului va fi doar la munte. Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) spune că în această perioadă va ninge doar la peste 1.800 de metri altitudine, potrivit Libertatea.

Citeste si: Salata boeuf. Adevărul despre cel mai iubit preparat de sărbători. Cât de sănătoasă este? Nutriționistul are răspunsul

Citeste si: Cârnați de porc. Rețeta tradițională de Crăciun

Citeste si: Cârnaţi de casă. Cum se prepară corect și care este Ingredientul secret care îi face foarte gustoși

”De Crăciun va fi mai cald decât în mod obişnuit. Nu este o excepţie, pentru că cel mai călduros Crăciun în ultimii ani a fost în 2014 – 2015, când am mai avut temperaturi de 20 de grade la Calafat, de pildă, iar la Bucureşti 17 – 18 grade”, a declarat directoarea ANM.

 

 


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR marți, 18 mai 2021. Dolarul continuă să scadă, euro crește! Care sunt... Curs valutar BNR marți, 18 mai 2021. Dolarul continuă să scadă, euro crește! Care sunt cele mai noi cotații
spotmedia.ro
Firme controversate se luptă pentru paza parcurilor din București. Legăturile cu foști... Firme controversate se luptă pentru paza parcurilor din București. Legăturile cu foști polițiști și cu lumea interlopă
spotmedia.ro
Ce poate învăța România din situația din Seychelles, unde 60% din populație e... Ce poate învăța România din situația din Seychelles, unde 60% din populație e vaccinată, dar numărul de îmbolnăviri crește
b1.ro
Atenție! A anunțat când vine valul 4 în România și anticipează noi restricții... Atenție! A anunțat când vine valul 4 în România și anticipează noi restricții anti-COVID-19
infoactual.ro
De ce a părăsit-o Prințul William pe Kate! Adevărul despre despărțirea tânărului cuplu De ce a părăsit-o Prințul William pe Kate! Adevărul despre despărțirea tânărului cuplu
infoactual.ro
Bill Gates, relație cu o angajată! Femeia pentru care a plecat de la șefia Microsoft Bill Gates, relație cu o angajată! Femeia pentru care a plecat de la șefia Microsoft
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si