
Ceață densă în Oradea - Șoferii trebuie să circule cu atenție sporită
Cei mai afectați de acest fenomen sunt șoferii din Oradea, care se mișcă cu încetinitorul. Din cauza ceții dense și a vizibilității reduse, este necesar ca șoferii să circule cu atenție sporită și multă răbdare.
O ceaţă s-o tai cu cuţitul a acoperit în această dimineaţă oraşul Oradea. Cei mai afectaţi au fost şoferii care au fost nevoiţi să înainteze cu viteza melcului din cauza vizibilităţii reduse. La Timişoara, din cauza vremii, un zbor a fost anulat, iar alte două curse aeriene au fost deviate. Vestul ţării s-a aflat sub cod galben de ceaţă.
Oradea- împânzită de ceață
Cu luminile de ceață pornite și cu viteza redusă: așa au circulat șoferii orădeni încă de la primele ore ale dimineții.
În astfel de condiții, șoferii sunt obligați să reducă viteza până la 30 de kilometri la oră, în localitate și 50 de kilometri la oră, pe drumurile naționale:
„- Mergem mai încet, cu atenție.
- Ce viteză necesită o astfel de vreme?
- Depinde, 30- 40 de kilometri”.
Pe principalele bulevarde din centrul orașului Oradea, circulația se desfășoară cu dificultate, șoferii sunt nevoiți să circule cu viteză redusă, în condițiile în care vizibilitatea este de sub 50 de metri.
Citește și: Vremea în luna ianuarie 2023. Temperaturile sunt mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă
Ceața le dă bătăi de cap șoferilor
Vremea le-a dat bătăi de cap și pietonilor. Cei mai ghinioniști au fost turiștii, care din cauza vizibilității reduse, nu s-au putut bucura de spectacolul architectural oferit de clădirile din centrul orașului.
„- Este neplăcut. Noi suntem turiști acum în Oradea și ne-ar fi plăcut să fie soare, cum a fost zilele trecute.
- Circulați mai cu atenție?
- Da, circulăm mai cu atenție”.
Și în alte orașe au fost probleme. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a vizibilității reduse, un zbor a fost anulat si două aeronave care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Internațional Timișoara au fost redirecționate.
Citește și: Seceta pedologică afectează culturile agricultorilor români