Cel mai mare vulcan activ din lume a început să erupă

Mauna Loa

Vulcanul Mauna Loa a erupt

(Sursa foto: Twitter)

Cel mai mare vulcan activ din lume, Mauna Loa din insula Hawaii, a început să erupă, potrivit presei internaționale.

Echipajele de urgență au intrat în alertă când Mauna Loa din Hawaii, cel mai mare vulcan activ din lume, a erupt pentru prima dată în ultimii 40 de ani, au declarat luni autoritățile din Statele Unite.

Citește și: O fată în vârstă de şapte ani, găsită fără viaţă la cinci zile de la cutremurul din Indonezia, soldat cu 310 morţi

Fluxurile de lavă au rămas momentan în căldarea din vârf – marea depresiune de la gura unui vulcan – a Mauna Loa, dar erupția ar putea reprezenta o amenințare pentru locuitorii

din apropiere dacă situația se schimbă, a raportat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS).

Citește și: Cei mai activi vulcani din România

Anunțul a fost făcut luni la ora 9:45 GMT, la aproximativ 15 minute după erupția din interiorul Parcului Național al Vulcanilor din Hawaii.

Mauna Loa s-a „trezit la viață”

„În acest moment, fluxurile de lavă sunt conținute în zona vârfului și nu amenință comunitățile de jos”, a transmis USGS pe site-ul său, menționând că locuitorii zonei ar trebui să revizuiască procedurile de pregătire.

Mauna Loa a erupt de 33 de ori din 1843, conform USGS.

Mauna Loa, cel mai mare vulcan activ din lume, a erupt ultima oară în lunile martie și aprilie din 1984, scurgerile de lavă ajungând până la o distanță de 8 kilometri de orașul Hilo ce

are o populație de aproximativ 40.000 de locuitori.

Cercetătorii au avertizat încă din primăvara anului trecut că Mauna Loa s-ar putea „trezi la viață” în contextul erupțiilor ce aveau loc la momentul respectiv la vulcanul Kilauea învecinat.


Autor
Îți Recomandăm Și...