Deși anul abia a început, cărțile așteaptă să fie descoperite și puse la loc de cinste în bibliotecă. Lumea cărților este deopotrivă a celor mici și a celor mari. Imaginația nu are vârstă, însă, ea are un rol foarte important în perioada copilăriei. De aceea, cărțile care reușesc să stimuleze imaginația și să îmbrace o morală în veșminte fantastice sunt cărțile care vor avea un impact puternic asupra copiilor.
Iată câteva titluri de carti pentru copii pe care trebuie neapărat să le ai în bibliotecă!
Citeste si: 5 Motive pentru care cititul ar trebui să devină pasiunea ta
1. Cum să fii cool la școală
Psihologii Gabriela Maalouf și Adriana Mitu explorează un subiect extrem de sensibil: bullying-ul.
Acest fenomen a existat înainte să existe un termen care să-l desemneze. În anii recenți a devenit subiect de interes, deoarece s-a constatat că acest comportament tinde să devină din ce în ce mai crud și mai violent. Apariția rețelelor de socializare amplifică fenomenul, iar copiii, dintr-o nevoie prost redirecționată de atenție, săvârșesc acte de violență fizică sau psihică asupra altor copii pentru a-și exprima autoritatea și statutul în cadrul grupului.
Bullyingul este un fenomen extrem de nociv. Autoarele cărții își propun să-i învețe pe copii ce înseamnă acest tip de comportament. Astfel, ei pot identifica mai bine diversele tipuri de agresiune, pot înțelege când este vorba despre o situație the bullying si pot comunica mai ușor unui adult.
Această carte face parte din acea categorie de cărți pentru copii care este în același timp antrenantă, distractivă, dar și extrem de utilă.
Citeste si: Biblioteca Naţională a României redeschide sălile de lectură
2. Mati și căpitanul Încredere
Aceeași Gabriela Maalouf abordează dezvoltarea emoțională a celor mici, prin intermediul unor povestiri fermecătoare.
Ce ar fi cărțile pentru copii fără ilustrații? "Mati și căpitanul Încredere" îi îndeamnă pe cei mici să se identifice cu puterile supranaturale ale super eroilor, prin intermediul unor ilustrații atractive. Ei sunt îndemnați să-și învingă temerile și să aibă mai multă încredere în ei.
3. Micul Prinț
Cartea votată drept cea mai bună a secolului XX-lea în Franța, "Micul Prinț" este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cărți pentru copii. O adevărată capodoperă a literaturii, această carte poate fi citită atât de adulți, cât și de copii.
Povestea unui băiețel care părăsește siguranța planetei sale și are parte o călătorie intergalactică extraordinară.
El învață despre comportamentul adulților prin intermediul unor întâmplări. Scrierea este un cumul de emoții, trăiri și sentimente, este o călătorie inițiatică.4. Gandirea logică și orientarea în spațiu
Cartea este o combinație perfectă de activități educative și distractive în același timp. Jocul înseamnă cunoaștere. Copilul învață prin joc, iar această carte valorifică la maximum abilitatea copiilor de a reține prin asociere cu ceva distractiv. El va privi cu alți ochi activitatea de a învăța, căci ea nu mai este plictisitoare, ci devine distractivă. De asemenea, copilul își va dezvolta gândirea logică și abilitatea de a rezolva probleme.
Citeste si: Lecturi de vara, perfecte pentru a fi citite in vacanta!
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.