Tanczos Barna a precizat că măsura vizează doar blocurile noi, acolo unde se contruiesc acum apartamente și există varianta instalării unei centrale la nivel de scară.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat într-un interviu pentru Digi24 că centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi din luna ianuarie a anului viitor. Ministrul a precizat că la începutul lui 2022 ar putea fi adoptat actul normativ privind această măsură.
Propunerea ministrului Mediului este ca legea să nu mai permită centralele individuale în blocurile noi . „Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi. Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care practic să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul. Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte”, a declarat ministrul Mediului.
„În ianuarie sper să avem actul normativ, am discutat în coaliție"
Tanczos Barna a precizat că măsura vizează doar blocurile noi, acolo unde se contruiesc acum apartamente și există varianta instalării unei centrale la nivel de scară.
„În ianuarie sper să avem actul normativ, am discutat în coaliție, am făcut propunerea, o să intrăm cu act normativ în Guvern. Sper să aprobăm în ianuarie, februarie cel târziu", a precizat Barna pentru Digi24.
Citeste si: Rusia pune gaz pe foc în conflictul cu NATO. Ce condiții dure are pentru Europa de Est
Ce se întâmplă cu centralele de apartament deja existente
Întrebat de centralele de apartament, dacă vor fi interzise și ce se întâmplă cu cele deja montate, ministrul Mediului a răspuns:
"La cele actuale nu există o alternativă, pentru că acolo unde au fost falimentate sistemele de încălzire centralizată, cetățeanul nu are altă soluție decât centrală individuală de apartament", a declarat Tanczos Barna.
Citeste si: Comisia Europeană a stabilit că încălzirea pe lemne nu va fi interzisă în România