Certificatul verde nu se va aplica testelor antigen. Ar putea fi valabil pentru cei vaccinați cu prima doză.
Coaliţia discută, luni, forma proiectului de lege privind certificatul verde, între liberali şi social-democraţi. Certificatul verde nu se va aplica testelor antigen. Liberalii resping această variantă însă este posibil să se elibereze unul provizoriu, după prima doză de vaccin.
Toate elementele legate de certificatul verde trebuie clarificate de partidele din coaliție, în special impactul bugetar al testării gratuite a angajaţilor.
Citeste si: Târgul de Crăciun la care intri fără certificat verde
PNL nu acceptă ca certificatul verde să se aplice celor care fac testul antigen
Potrivit unor surse politice, PNL nu acceptă ca certificatul verde să se aplice celor care fac testul antigen. Ar putea să se aplice celor care fac prima doză de vaccin. Până la a doua doză, va fi eliberat un certificat temporar.
Există posibilitatea ca proiectul să permită testarea la privat. Partidele vor să analizeze şi impactul bugetar al acestor prevederi, inclusiv în privinţa numărului de zile pentru testarea gratuită.
Liberalii nu acceptă nici modificarea numelui certificatului verde în certificat COVID
Liberalii nu sunt de acord nici cu modificarea numelui certificatului verde în certificat COVID,deoarece nu ar respecta prevederile europene privind introducerea acestui certificat și produce confuzie în rândul cetăţenilor.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirma, săptămâna trecută, că statul ar putea asigura pentru o perioadă de 42-45 de zile testarea persoanelor nevaccinate în vederea obţinerii certificatului verde.
De asemenea, Rafila anunță posibilitatea generării de vouchere cu valoare fixă, pe care nevaccinaţii să le poată folosi la medicul de familie sau la farmacie ori laboratoare de analize. Acestea vor fi conectate la sistemul informatic naţional şi să poată genera în scurt timp certificatul.
Citeste si: Fără certificat verde în biserică
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.