Un român este prima persoană din Roma care a fost amendată deoarece îi lipsea certificatul verde obligatoriu

Un român este prima persoană din Roma care a fost amendată deoarece îi lipsea certificatul verde obligatoriu

Un român a fost amendat de autoritățile italiene la Roma pentru că îi lipsea certificatul verde. Acest act este obligatoriu în transportul public din Italia. Românul a fost sancționat contravențional cu suma de 400 de euro.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, cetățean român, a fost oprit de oamenii legii în stația de autobuz din Piazzale Flaminio atunci când cobora din autobuz. Polițiștii i-au solicitat să le prezinte Certificatul Verde COVID-19.

Citeste si: Sorin Cîmpeanu anunță primul caz pozitiv de COVID, după testele cu salivă. Despre cine este vorba

Prima persoană amendată pentru lipsa certificatului verde obligatoriu este un cetățean român

„Nu îl am pentru că am vrut să mă vaccinez în următoarele zile”,  le-a explicat românul agenților italieni, înainte de a fi sancționat contravențional cu suma de 400 de euro.

Românul a fost prima persoană care a fost amendată pentru lipsa certificatului verde obligatoriu pentru transportul public din Roma.

Verificările poliției pentru certificatul verde au fost efectuate aleatoriu. 

„Verificările se desfășoară bine în principalele locații de transport public local. Efectuăm verificări aleatorii detaliate care asigură o fluiditate pentru transportul public. În această dimineață sunt peste 100 de polițiști locali pentru verificări", a informat Stefano Napoli, comandantul general adjunct al poliției locale.

Între timp, încă de dimineață, s-a înregistrat un nou record de permise verzi descărcate, mai exact 1.310.001. 

Citeste si: Părinții vând testele de salivă primite de la școală, pe internet. Cât costă un astfel de kit


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri