Cine a făcut publică poza cu Orban fumând? Misterul a fost descifrat

Se pare că a s-a aflat cine este persoana care a făcut celebra poză în care apar premierul Orban și mai mulți miniștri, în timp ce fumează într-un birou din sediul Guvernului.

I.C., marți 02 iunie 2020 , 08:57

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Deși inițial s-a crezut că șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a publicat fotografia în care apar premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan și mai mulți miniștri, se pare că autorul fotografiei este un ministrul al Executivului.

Potrivit informațiilor Antena 3, cel care a făcut poza este Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.

Potrivit sursei citate, Stroe ar fi fost cel care a făcut poza și a vrut să o trimită către o persoană cunoscută, doar că a făcut o eroare iar poza a ajuns la o persoana din Craiova, care la rândul ei i-a trimis-o jurnalistului Cristian Vasilcoiu, cel care a și distribuit-o pe Facebook.

Citeste si: Orban, despre fotografia în care apare fumând şi fără mască: A fost promovată de PSD asiduu

„Ionuț Stroe, ‘ministrul în chiloți’, este cel care a făcut această fotografie, a trimis-o unei persoane din Craiova, iar acea persoană se pare că a trimis fotografia jurnalistului Cristian Vasilcoiu, cel care a publicat-o. Ei bine s-a aflat și acest lucru, cine a făcut fotografia, cum a ajuns ea în presă și sigur că întrebarea de fond este dacă acolo a fost prostie sau pur și simplu este o operațiune”, a spus Mihai Gâdea, în ediția de luni a emisiunii Sinteza zilei.

Orban admite că a greșit

Premierul Ludovic Orban admite că a greşit atunci când a fumat şi a ignorat regulile privind obligaţia de purtare a măştii de protecţie în spaţiul public închis, el afirmând că toţi cei care comit greşeli trebuie amendaţi „indiferent ce funcţie au”.

„Fotografia a fost promovată de PSD asiduu, în frunte cu ministrul Finanţelor, cu Teodorovici, cu Vasilcoiu, care a fost consilierul, chiar cred că e sursa zero de unde a plecat campania pe online. (...) Le atrag atenţia să ridice piatra mai dacă sunt convinşi că nu au păcătuit, dar dacă stau şi mă uit la PSD nu prea are cine să ridice piatra, iar piatra pe care o ridică cu siguranţă nu mă nimereşte pe mine, atunci când vine din partea PSD”, a declarat premierul Ludovic Orban.

A plătit amenda maximă

Premierul a declarat că a plătit amenda maximă pentru contravenții.

Primul ministru a mai spus că este fumător de 40 de ani, că a început să fumeze la vârsta de 17 ani şi că îi sfătuieşte pe toţi tinerii să nu încerce, pentru că acest viciu generează consecinţe nefaste.

Citeste si: Ministrul Economiei a făcut anunțul așteptat de toți românii. Când se redeschid mall-urile

„Difuzarea acelei poze poate să aibă un efect negativ, eu ca prim ministru fumez. Dacă poza aia e văzută de copii, s-ar putea să mă folosească ca exemplu. Eu nu vreau să fiu un astfel de exemplu. Aşa nu, le spun tuturor tinerilor care au văzut, să nu se apuce de fumat dacă pot. Eu m-am apucat de la 17 ani, fumez de 40 de ani, mi-aş dori să mă las de fumat şi o să încerc să mă las de fumat”, a afirmat premierul.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si