Cine este bărbatul care a fost găsit spânzurat într-o pădure din Constanța. Era dispărut de la 1 decembrie
Descoperirea a avut loc pe 2 decembrie 2025, în jurul orei 12:40, atunci când polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Neptun au fost sesizați.
Inițial, oamenii legii au fost sesizați cu privire la existența unui autoturism, care se afla parcat pe marginea drumului care duce către pădurea Comorova.
Nu a durat mult timp până când oamenii legii au văzut că mașina aparținea unui bărbat care a plecat de la domiciliul său luni, 1 decembrie.
Autoritățile au început căutările în pădure și nu a trecut mult până când au găsit trupul bărbatului. Omul era spânzurat. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei în vederea stabilirii cauzei decesului. Polițiștii fac cercetări în acest caz, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Cine era tânărul găsit mort
Ionuț Cristian avea 37 de ani și a fost dat dispărut luni dimineața.
„La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a lui DOBRESCU IONUȚ CRISTIAN, de 37 de ani, din municipiul Constanța.
Acesta ar fi părăsit, în mod voluntar, domiciliul, la data de 30 noiembrie a.c., fără a reveni până în prezent. Bărbatul are 1,70 m înălțime, aproximativ 90 de kilograme, ochi căprui. La data plecării, acesta purta geacă de culoare kaki și pantaloni de culoare neagră”, a transmis IPJ Constanța în cursul zilei de luni.