Cine este directoarea de la spitalul din Piatra Neamț care a fost ucisă în propriu cabinet de soțul ei
Anca Patriche, directoarea de îngijiri medicale din cadrul Spitalului Piatra Neamț, a fost ucisă cu sânge rece de propriul ei soț cu care se afla în divorț.
Ies la iveală noi detalii cutremurătoare în cazul crimei din Piatra Neamț. Anca Patriche obținuse recent postul de directoare de îngrijiri medicale în urma unui concurs și își dorea să continue viața într-un mod liniștit, departe de soțul cu care se afla în divorț.
În schimb, bărbatul o teroriza în ultima perioadă. Membrii familiei au povestit pentru tvneamt.ro că soțul femeii devenise extrem de violent și făcea crize de gelozie pe fondul consumului de alcool.
Deși nu mai era aproape de cel care îi transformase viața într-un real calvar, Anca primea în continuare mesaje de la soțul său, care ajunsese chiar să o amenințe cu moartea. De teamă să nu fie urmărită, femeia își ruga colegii să o însoțească în momentul în care pleca de la serviciu.
Cu toate astea,, ”victima nu solicitase ordin de protecție față de bărbat. De asemenea, în prealabil, nu ar fi depuse sesizări privind posibile acte de violență”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu.
Anca Patriche a avut parte de un sfârșit crunt. Vineri, 10 ianuarie, în jurul orei 15:40, soțul său a intrat în Spitalul Județean Neamț având asupra sa un cuțit cu lama de 30 de cm.
A intrat direct în biroul soției sale și a încuiat ușa. A înjunghiat-o de două ori pe femeia care a țipat, alertându-și colegii.În vârstă de 49 de ani, Anca nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Colegii săi au găsit-o într-o baltă de sânge și au dus-o de urgență la Terapie Intensivă, acolo unde s-a costatat decesul. Femeia pierduse mult sânge după ce i-a fost secționată artera.
Criminalul a rămas pe hol și a așteptat oamenii legii pentru a fi reținut.
Cei doi aveau împreună un băiat care era student în anul III de facultate.