De curând, Alexandra Dinu și Jeffrey Greenstein s-au despărțit. Află cine este cu adevărat fostul ei iubit.
Jeffrey Greenstein este un producător celebru
Fostul iubit al Alexandrei Dinu, Jeffrey Greenstein este unul dintre producătorii peliculei “Loving Pablo” și, conform presei de peste hotare, americanul a fost cel care s-a ocupat de vânzarea și distribuirea a mai bine de 50 de filme produse de studio, inclusiv seria “Eroi de sacrificiu”.
Jeffrey, pe lângă faptul că este producător, el este și scriitor și regizor american de televiziune. Greenstein a fost showrunnerul lui Will & Grace și Dream On, precum și la Partners and Getting Personal (ambele pe care le-a creat).
Greenstein a fost unul dintre scriitorii de la The Charmings. După aceea, a lucrat la Dream On timp de cinci sezoane, înainte de a deveni scriitor în emisiunea Friends.
Cum a început relația dintre Alexandra Dinu și Jeffrey Greenstein
Alexandra Dinu și-a găsit fericirea în brațele unui producător de succes de la Hollywood, după ce în urmă cu 20 de ani a plecat din România şi după 16 ani în care a locuit în Italia, blonda s-a mutat în Statele Unite.
Alexandra și Jeffrey s-au iubit timp de câțiva ani buni, în ciuda faptului că nu și-au ”oficializat” relația pe rețelele de socializare.
Se pare, însă, că ruptura s-a produs recent. În luna ianuarie, atunci când Alexandra Dinu a împlinit vârsta de 40 de ani, Jeffrey i-a transmis un mesaj emoționant, în care susținea că este dragostea vieții sale. De atunci, lucrurile au luat o altă întorsătură și cei doi au decis să meargă pe drumuri separate.Citeste si: De cât timp sunt împreuna Alex Velea și Antonia. Cei doi au una dintre cele mai lungi relații din showbiz
Cei doi aveau o relația foarte sinceră, dovadă fiind declarațiile pe care producătorul i le lăsa actriței, potrivit informațiilor oferite de redacția.ro.
”Singura și unica… Aceste cuvinte pot fi folosite pentru a o descrie pe ea în atât de multe feluri. Pentru mine, ea este unica dragoste a vieții mele. Din fericire sau din nefericire pentru ea. Căci sunt sigur că ar prefera două declarații separate, ziua ei de naștere este în apropierea Anului Nou.
Lumea și cei care te cunosc sunt incredibili de norocoși să te aibă în preajmă.
Dar dă-o încolo de lume, pot să fiu egoist și să spun cât de norocos sunt să te am. Te iubesc mai mult decât poți să știi vreodată și îmi doresc să-ți arăt asta în fiecare zi mai mult, cu fiecare cuvânt, cu fiecare faptă și cu toată esența ființei mele”, a scris la un miment dat Jeffrey Alexandrei Dinu.