Cine moștenește tronul Marii Britanii după decesul Reginei Elisabeta

Succesiunea tronului Marii Britanii a suferit mai multe modificări de-a lungul anilor, odată ce nepoții Reginei Elisabeta a II-a, William împreună cu soția sa Kate, dar și prințul Harry cu Meghan Markel și-au extins familia. Astfel, pentru moștenirea tronului Marii Britanii vor fi incluși si copiii acestora.

În cazul în care Regina Elisabeta a II-a va abdica sau se va stinge din viață, la tron va trece Prinţul Charles, iar potrivit unor surse, retragerea dee la tron ar putea fi o posibilitate reală, relatează The Sun.

Anumite surse afirmă că Regina Elisabeta a II-a a dezvăluit apropiaților săi că, dacă ajunge la 95 de ani, va implementa o nouă lege care să-i permită lui Charles să devină rege al Marii Britanii.

Cine va fi următorul moștenitor al tronului Marii Britanii?

De asemenea, următorul succesor la tron este Prinţul William, Duce de Cambridge şi copiii acestuia, Prinţul George, Prinţesa Charlotte şi copilul care se va naște.

Prinţul Harry, ar fi fost al treilea în linia de succesiune la tron în 2013, însă în prezent este al şaselea după naşterea copiilor fratelui său.

Iar copiii pe care îi va avea cu Meghan Markle, vor fi după acesta în linia de succesiune.

Citeste si: Prințul Harry va veni neînsoțit la înmormântarea bunicului său. Meghan Markle nu va fi prezentă

Astfel, următorul rege sau regină va fi al 42-lea monarh la conducerea Marii Britanii, de la William Cuceritorul, care a primit coroana regală după bătălia de la Hastings din anul 1066.

Însă între timp regulile succesiunii la tron s-au schimbat. Așadar în anul 2011, a fost propusă și votată o lege care le va permite şi fiicelor dreptul la moștenirea tronului Marii Britanii. Cu câțiva ani în urmă, însă, fiicele erau pe lista succesiunii la tron, doar dacă nu existau fii.

O altă regulă care a fost anulată ar fi fost aceea potrivit căreia niciun moştenitor nu putea accede la tron aceasta sau acesta era căsătorit(ă) cu un romano-catolic. Această regulă fiind introdusă pentru prima dată în în secolul al

XVI-lea, din timpul domniei lui Henry al VIII-lea. Atunci, regele a renunțat la Biserica Romano-Catolică pentru a divorţa de soţia sa, Regina Catherine, şi pentru a se căsători cu Anne Boleyn.

Monarhul Marii Britanii este şi liderul Bisericii Anglicane, iar din acest motiv niciun romano-catolic nu poate accede la tron.

Citeste si: Legătura dintre Prințul Philip și Prințesa Diana. Ducele de Edinburgh era „consilierul matrimonial” al norei sale

Ar putea interveni și problema ca Prinţul Charles să renunţe la tron pentru ca fiul său mai mare, William să moștenească tronul Marii Britanii. Prinţul Charles are vârsta de 68 de ani, astfel dacă va ajunge rege, va avea cea mai înaintată vârstă din istorie la care un om accede la tronul Marii Britanii.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri