Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică: sunt așteptate ploi torențiale și furtuni

Avertizare de vreme rea

(Sursa foto: iStock)

Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare cod galben și o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică.

Vremea rea face ravagii în România. Sunt așteptate ploi torențiale  în estul şi sud-estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, în zona Carpaţilor Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali.

Meteorologii au emis un cod galben de vreme rea

Codul galben este valabil în intervalul  17 iunie, ora 10 – 18 iunie, ora 10:00.

Citește și: Alertă meteo. Care sunt zonele afectate de codul Roșu de ploi, grindină și vijelii?- HARTA zonelor vizate

”În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Oltenia, sudul Banatului, vestul Munteniei, Transilvania, Maramureş şi Moldova. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25

l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp”
, transmite ANM.

O parte a țării va fi sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică

Codul portocaliu de vreme rea va fi valabil în intervalul 17 iunie, ora 12 – 17 iunie, ora 23:00.

Citește și: Se anunță cea mai fierbinte vară din toate timpurile! Record mondial de temperaturi la început de iunie. Ce spun specialiștii?

”În estul şi sud-estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei, în zona Carpaţilor Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30...40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp”, anunţă meteorologii.

Citește și: Cum va fi vremea în luna iulie 2023? Anunțul meteorologilor!

În Capitală vremea va fi instabilă, iar pe seară sunt așteptate averse cu descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Temperatura maximă va fi de 27...29 grade, iar cea minimă de 15...17 grade. 


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri