Codruț a fost găsit mort în casă de fratele său. Ce s-a întâmplat cu bărbatul de 39 de ani
Bărbatul în vârstă de 39 de ani locuia împreună cu fratele său în comuna Deleni din Iași. Luni dimineața, atunci când s-a trezit, fratele lui Codruț a găsit trupul neînsuflețit.
Codruț a fost găsit fără suflare în jurul orei 06:30. Fratele său a sunat la 112, iar un echipaj medical a ajuns la locuință, dar nu s-a mai putut face nimic pentru bărbatul de 39 de ani.
Codruț era deja mort de câteva ore atunci când a fost găsit. Echipajul medical a constatat decesul, iar polițiștii au ajuns la locuința din Deleni și au făcut verificări.
„La data de 19 ianuarie a.c., Secția nr. 9 Poliție Rurală Hârlău a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un imobil din comuna Deleni, un bărbat a fost găsit decedat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a precizat IPJ Iași.
Tânărul nu era căsătorit și nu avea copii.
Trupul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iași pentru necropsie. În urma examinării trupului s-a constatat că moartea bărbatului ar fi survenit în urma unui accident vascular cerebral, dar legiștii urmează să analizeze mai multe probe pentru stabilirea cauzei finale a decesului, scrie BZI.În timp ce autorităție anchetează decesul neașteptat, familia bărbatului se pregătește să îl conducă pe ultimul drum.
„Fratele lui l-a găsit decedat. El a sunat la 112, chiar azi (ieri – n.r.) a venit după certificatul de deces. El locuia cu fratele, nu au făcut probleme sau ceva în comunitate”, a declarat Dumitru Prigoreanu, primarul comunei Deleni.