VIDEO Consiliul Păcii, lansat de Trump la Davos: "Cred că vom pune capăt unui alt război". Putin acceptă să plătească 1 miliard de dolari "din activele înghețate" ale Rusiei. Anunțul făcut de România

Președintele american, Donald Trump, a prezidat astăzi, la Davos, lansarea așa-numitului "Consiliul al Păcii" (Board of Peace) în care a invitat liderii din peste 60 de state, inclusiv România.

Lista liderilor care au semnat carta "Consiliului Păcii"

Pe scena evenimentului de astăzi de la Davos, au urcat alături de Donald Trump 19 șefi de state și guverne. Mai jos, lista țărilor reprezentate la semnarea cartei de înființare a "Consiliului Păcii", conform BBC News:
Arabia Saudită — ministrul de Externe Faisal bin Farhan Al‑Saud
Argentina — președinte Javier Milei;
Armenia — premier Nikol Pashinyan;
Azerbaijan — președinte Ilham Aliyev;
Bahrain — șeicul Isa bin
Salman Al Khalifa;
Bulgaria — premier Rosen Zhelyazkov;
Emiratele Arabe Unite — președintele autorității Khaldoon Al Mubarak
Indonezia — președinte Prabowo Subianto;
Iordania — vicepremierul Ayman Safadi;
Kazakhstan — peședinte Kassym‑Jomart Tokayev
Kosovo — președinte Vjosa Osmani
Mongolia — premier Gombojavyn Zandanshatar
Maroc — ministru de Externe, Nasser Bourita
Pakistan — premier Shehbaz Sharif
Paraguay — președinte Santiago Pena
Qatar — premier Sheikh Mohammed bin Abdul Rahman Al Thani
Turcia — ministrul de Externe Hakan Fidan
Ungaria — prim-ministru Minister Viktor Orban
Uzbekistan — președinte Shavkat Miromonovich
Mirziyoyev

Trump: "Consiliul Păcii" va conlucra cu ONU

Președintele SUA, Donald Trump, sugerează că noul "Consiliu pentru Pace" va colabora cu Oganizația Națiunilor Unite pentru a pune capăt conflictelor din lume, potrivit The Guardian.

Dintre cele 60 de state invitate, sunt prezente 35 de țări la semnarea cartei "Consiliului Păcii", potrivit liderului de la Casa Albă.

 

Bulgaria, Ungaria și Polonia, reprezentate la Davos, la semnarea "Consiliului Păcii"

Trei țări din vecinătatea României au fost reprezentate la ședința de semnare a cartei "Consiliului Păcii", prezidat de Donald Trump.

Este vorba despre Bulgaria, prin premierul Rosen Zhelyazkov, Ungaria, prin premierul Viktor Orban și Polonia, prin noul președinte al țării, Karol Nawrocki.

A început ceremonia de lansare a Consiliului Păcii

Donald Trump a deschis ceremonia de lansare a "Consiliului Păcii", convocat la Davos. "Este o zi extraordinară. Sunt mult țări care vor să facă parte din Consiliul, conlucrăm inclusiv cu ONU", a declarat Donald Trump.

"Cred că vom pune capăt încă unui război, celui despre care credeam că va fi cel mai ușor de oprit, dar s-a dovedit cel mai dificil (n.r.

războiul dintre Rusia și Ucraina). Am înregistrat evoluții foarte importante la ultimele întâlniri", a mai spus Trump.

Șapte țări, inclusiv Arabia Saudită, Turcia și Egipt, au declarat miercuri că se vor alătura Consiliului pentru Pace al președintelui american Donald Trump, conform unei declarații comune citate de BBC News. Acestea se vor alătura Israelului, care și-a confirmat anterior participarea.

Vladimir Putin, dispus să plătească 1 miliard de dolari pentru Consiliul lui Trump

Președintele american Donald Trump a afirmat miercuri, cu ocazia summitului de la Davos, că omologul său rus Vladimir Putin a "acceptat" invitația sa de a se alătura Consiliului pentru Pace, considerat drept un concurent al ONU.

"A fost invitat. A acceptat", le-a spus președintele american jurnaliștilor. "Nu știu pe nimeni care să fi refuzat să facă parte (din Consiliu- n.r)", a precizat Trump la Davos.

Vladimir Putin a transmis, miercuri seara, că Rusia este dispusă să plătească pentru Consiliul Păcii 1 miliard de dolari din fondurile rusești înghețate de fosta administrație Biden.

Acești bani ar urma să fie folosiți pentru reconstrucția teritoriilor distruse din Gaza, potrivit lui Putin.

Ce state au confirmat prezența în "Consiliul Păcii"

Singurul lider european care a acceptat din start participarea la noua structură internațională a fost Viktor Orban, premierul Ungariei.

Și premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a confirmat participarea în controversatul "Consiliu pentru Pace" prezidat de Donald Trump.

Vietnam, Kazahstan, Uzbekistan, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Argentina şi Canada au răspuns de asemenea pozitiv invitației lui Trump.

Potrivit administrației americane, ar fi vorba despre 25 de lideri care au confirmat deja participarea la ședința de joi de la Davos.

Papa Leon al XIV-lea, invitat în Consiliul Păcii

Nu este clar câte țări au fost invitate să se alăture noului organism al lui Trump, potrivit BBC. Canada și Marea Britanie se numără printre statele invitate, dar nu au oferit încă un răspuns public.

Miercuri, Vaticanul a confirmat, de asemenea, că Papa Leon a primit o invitație. Într-un interviu acordat reporterilor miercuri, secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, a declarat că Papa va avea nevoie de timp pentru a analiza dacă va participa.

Confor BBC News, prim-ministrul Sloveniei, Robert Golob, a declarat că a refuzat invitația deoarece organismul „interferează periculos cu ordinea internațională mai largă”.

Ce a răspuns ministrul de Externe al României

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a afirmat că invitația lui Donald Trump pentru „Consiliul Păcii” a fost primită „cu bucurie” de Nicușor Dan.

Ea a spus că componenta juridică "mai extinsă" a Consiliului are nevoie de "clarificări din partea SUA”.

"Invitația pe care președintele Nicușor Dan a primit-o de la președintele Donald Trump, de a se alătura board-ului pentru pace, este o invitație primită cu bucurie. Sunt două componente în ceea ce privește pașii viitori. O primă componentă ține de board-ul pentru pace, pentru asigurarea pașilor viitori din procesul de pace din Fâșia Gaza. Aici, România este una dintre țările implicate, inclusiv în acordarea de ajutor umanitar", a declarat Oana Toiu la Antena 3.

"Suntem una dintre puținele țări din lume care au un istoric de relații diplomatice cu ambele părți și, în această direcție, vom continua să ne implicăm alături de SUA, de țările din Orientul Mijlociu, de Israel și de Palestina", a explicat ministrul de Externe.

Ceea ce a rămas sub analiză, nu doar la nivelul României, ci și al mai multor state europene, este componenta juridică mai extinsă, care, în acest moment, are nevoie de clarificări din partea SUA.

Zelenski refuză să participe în Consiliul Păcii alături de Putin

Invitația oficială de a participa la Consiliul Păcii a fost adresată de liderul SUA unui număr de 60 de șefi de state și guverne, inclusiv Vladimir Putin și omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că nu îşi poate imagina să participe la "Consiliul Păcii” propus de Donald Trump, dacă Rusia ar face parte din acesta.

Potrivit listei pe care a publicat-o Bloomberg, din regiunea est-europeană au fost incluse doar Albania și Ungaria, care au acceptat imediat, plus România, Polonia, Slovenia și Ucraina.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri