O altă enoriașă îl acuză pe părintele Visarion Alexa de abuz. Părintele este acuzat de abuz sexual și a fost plasat sub control judiciar.
Femeia povestește cum totul s-a petrecul chiar în chilia în care se spovedea. Enoriașa s-a confesat unui alt preot, însă acesta nu a luat măsuri.
Părintele Visarion Alexa a fost reținut la finalul săptămânii trecute
Femeia spune că totul s-a întâmplat în 2016, chiar în chilia în care se spovedea.
„Eu începusem să merg la spovedanie la dânsul (preotul Visarion Alexa, n.r.) de prin luna august. În perioada aceea, eram singură și ușor dezorientată. Mă gândeam chiar să mă călugăresc și i-am spus acest lucru părintelui. Pe atunci, dânsul spovedea în chilia care era lângă biserică. Îmi amintesc că era plină de icoane și de poze cu familia preotului”, povestește femeia, potrivit libertatea.ro.
Citeste si: VIDEO| Preotul Visarion Alexa rămâne sub control judiciar. Și alte femei îl acuză de hărțuire sexuală
„Îi fugeau mâinile pe sub bluză, pe sub sutien. Deși dânsul obișnuia să îmbrățișeze oamenii, asta nu mai părea deloc o îmbrățișare normală, părintească. Credeam că mi se pare. Am crezut chiar că vrea să mă testeze, că vrea să mă conving dacă vreau într-adevăr să urmez calea mănăstirii”, își amintește. Continuă: „Ba chiar l-am întrebat. «Este acesta un test, părinte?». «Nu, nu este un test», mi-a răspuns”., povestește femeia, potrivit aceleiași surse menționate anterior.
Femeia a povestit totul unui alt preot
Femeia a povestit că a trecut prin momente de groază în chilia în care a mers să se spovedească.
„Când am fost la spovedanie ultima dată, în chilia dânsului, s-a oprit la un moment dat să se ducă la baie, care era undeva în spate.(...) Când s-a întors, s-a postat în fața mea.
Citeste si: Alte acuzatii pe capul lui Visarion Alexa
Victima s-a confesat unui alt preot român din Franța, însă acesta nu a văzut nimic anormal în gestul său: „Da, el îmbrățișează des. Dar nu cred că e ceva pătimaș în asta. Sau poate așa ați simțit”.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.