Constanţa: Un bărbat de 85 de ani şi-a pierdut viaţa, iar o femeie a fost rănită, în urma explozii urmate de un incendiu

Constanţa: Un bărbat de 85 de ani şi-a pierdut viaţa, iar o femeie a fost rănită, în urma explozii urmate de un incendiu

Un bărbat în vârstă de 85 de ani din judeţul Constanţa şi-a pierdut viaţa, luni, în urma unei explozii urmate de un incendiu, iar o femeie a fost rănită, având nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, în localitate Topraisar, acolo unde s-a produs o explozie la o locuinţă, deflagraţia fiind urmată de incendiu, scrie News. 

La faţa locului s-au deplasat două maşini de stingere şi un echipaj SMURD.

Echipele de intervenţie ajunse în zonă au găsit un bărbat de aproximativ 85 de ani, carbonizat. De asemenea, o femeie a fost grav rănită, ea primind îngrijri medicale din partea echipajului medical.

Pompierii au stabilit că explozia a avut loc într-o bucătărie de vară a locuinţei, de aproximativ 16 metri pătraţi, pompierii intervenind pentru stingerea focului.

Rudele bărbatului au spus echipelor de intervenţie că acesta ar fi ameninţat că se sinucide şi că atunci când familia se va întoarce de la cimitir va găsi casa arsă.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri