
Copaci căzuți pe linia ferată
Mai multe trenuri au raportat întârzieri de sute de minute din cauza copacilor doborâți de furtună pe linia ferată. Conducerea CFR le recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor.
CFR Călători a informat vineri dimineața, într-un comunicat de presă, că din cauza condițiilor meteo nefavorabile înregistrate în cursul serii de joi și al noptii de 5 spre 6 august 2021 s-au înregistrat mai multe probleme și au fost generate întârzieri.
Călători CFR preluați cu autobuze
Între stațiile Vatra Dornei – Năsăud și Măgura Ilvei – Ilva Mică, s-au produs deranjamente ale infrastructurii feroviare şi în intreruperi în alimentarea cu energie electrica la rețeaua de tracțiune a trenurilor.
Citeste si: VIDEO| Călătoriile cu trenul, adevărate curse de încercare pentru românii nevoiți să se sufoce
Acest fapt a generat întârzieri în circulația trenurilor care au tranzitat zona afectată, la unele trenuri fiind necesară chiar transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
Trenurile CFR Călători care tranzitează Suceava – Ilva Mică şi retur şi–au reluat circulaţia începând cu ora 06.30,
Pe secția de circulație Craiova – Petroșani, s-au produs produs deranjamente în alimentarea cu energie electrica la rețeaua de tracțiune a trenurilor de calatori, existand intarzieri ale trenurilor de calatori. Deranjamentele au fost remediate inca din cursul noptii de 05.06.2021.
"Astăzi, 06 august a.c., sunt posibile întârzieri pentru trenurile care au tranzitat zonele ce au fost afectate, dar și a altor trenuri de pe relații adiacente, generate de necesitatea preluarii călătorilor de la trenurilor întârziate", a mai transmis CFR Călători.
Ce alte probleme au apărut în circulația trenurilor
Trenuri afectate de căderile de copaci:
- IR 1837 a înregistrat o întârziere de aproximativ 190 de minute, staționat pentru accesul drezinelor pantograf, cu care s-a acționat între stațiile Poiana Ilvei- Leșul Ilvei și Ilva Mare- Măgura Ilvei. Intervențiile au impus înlocuirea firului de contact rupt de arborii prăbușiti, înlocuirea de izolatori (5), console (4), colectoare (2), tiranți (7), port-fixatori (3), pendule (27) și refacerea legăturilor electrice rupte.
- IR 1765 și IR 1766 au circulat cu locomotive Diesel între stațiile Mestecăniș- Vatra Dornei. Intervențiile au fost finalizate în jurul orei 03:20.
De asemenea, vineri dimineață pe raza stației CF Lehliu s-a circulat în condiții speciale, din cauza unui deranjament la sistemul de dirijarea electronică a trenurilor, iar mai multe trenuri au acumulat întârzieri de zeci de minute. CFR SA a anunțat că deranjamentul din Gara Lehliu a fost remediat la ora 9.50.
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/ Renunțarea la călătorie.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.