Coronavirus: Peste 100 de cazuri de infectare în Italia; opt decese în Iran; alertă maximă în Coreea de Sud

Peste 100 de cazuri de infectare cu coronavirus s-au înregistrat până acum în Italia, unde cele mai afectate regiuni sunt Lombardia şi Veneto. Şi alte ţări au semnalat o creştere a numărului persoanelor infectate şi deceselor.

K.B., duminică 23 februarie 2020 , 14:34

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Potrivit The Guardian, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este îngrijorată de numărul de cazuri care nu au o legătură clară între ele, după ce unii dintre cei infectaţi nu au călătorit în China şi nu au intrat în contact cu cazuri confirmate.

În Italia, au murit până acum din cauza coronavirusului două persoane. Autorităţile din zonele afectate au interzis evenimentele publice şi le-au cerut localnicilor să nu îşi părăsească locuinţele. Numeroase meciuri au fost amânate, între care şi patru din Serie A.

Citeste si: Cutremur de 5,7 grade la frontiera dintre Iran şi Turcia. Şapte persoane au murit, alte 25 au fost rănite

Citeste si: Românii trebuie să stea 14 zile în carantină dacă vin din Italia, din zona afectată de coronavirus

În Coreea de Sud, după ce numărul de persoane infectate a crescut din nou, ajungând la 602, şi s-au înregistrat încă două decese, s-a declarat “alertă roşie”. Au murit în total cinci oameni din cauza Covid-19.

Iranul a înregistrat încă trei decese, numărul total de oameni care au murit din cauza coronavirusului fiind 8. Sunt infectate 43 de persoane.

Îm Hong Kong, s-au confirmat până acum 74 de cazuri de infectare şi două decese.

Citeste si: Incendiul de la Aeroportul Otopeni a fost stins

În China, de unde a pornit epidemia, numărul total al persoanelor infectate este 76.936 şi al deceselor este de 2.442. Sâmbătă, în China continentală s-au confirmat 648 de noi cazuri.

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar putea interesa si