Orban, despre coronavirus: „Există o tendință de apropiere de un platou”

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri seară că se observă o apropiere de platoul epidemiei de coronavirus în România, dar a atras atenția că suntem departe de momentul relaxării restricțiilor.

I.C., miercuri 08 aprilie 2020 , 21:37

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

„Președintele, împreună cu Guvernul, analizează situația. Președintele a luat decizia de prelungire cu încă 30 de zile a stării de urgență. Urmărim cu mare atenție evoluția epidemiei și pregătim, în timpul acesta, revenirea la normalitate. Revenirea la normalitate depinde, în mare măsură, de modul în care românii respectă regulile și recomandările, care sunt formulate. Cu cât diminuăm răspândirea virusului mai mult, cu atât timpul în care vom reveni, momentul în care vom reveni la normalitate va fi mai apropiat”, a declarat Orban, potrivit b1.ro.

Citeste si: Ciolacu (PSD): „Guvernul nu furnizează niciun plan coerent”

Premierul a declarat că vârful epidemiei ar putea fi înregistrat în jurul datei de 1 mai.

„Estimările epidemiologilor sunt privitor la vârful epidemiei că va fi în jurul datei de 1 mai – sigur, nu este o certitudine. După ce vom trece de vârful epidemiei, probabil se va diminua numărul de cazuri noi de cetățeni români care sunt infectați cu coronavirus. În funcție de evoluții, vom lua toate măsurile de revenire la normalitate. Ne dorim ca acest lucru să se petreacă cât mai repede posibil. Pe de altă parte, simt deja o anumită relaxare.

Citeste si: Nelu Tătaru: „Mai avem două-trei săptămâni în care vom creşte ca număr de cazuri”

Nu trebuie să apară această relaxare. Chiar dacă ținem sub control răspândirea virusului și se vede decâteva zile că suntem deja pe un platou, adică nu suntem într-o situație de creștere, nici în progresie artimetică, nici în progresie geometrică a cazurilor. Există o tendință de apropiere de un platou, adică de un număr constant de cazuri noi. Suntem departe de momentul în care să ne relaxăm. Îi rog pe români să mai reziste, să respecte condițiile de izolare, de distanțare fizică, să respecte regulile stabilite”, a adăugat Orban.

Echipamentele de protecție sunt produse în România.

„Acționăm pe două direcții. Cred că am depășit momentul de criză a materialelor. Deja au intrat fie prin achizițiile Unifarm, fie prin achizițiile derulate prin ONAC, fie prin intermediul unor parteneri gen Crucea Roșie, dar de asemenea și prin implicarea unor parteneri privați avem intrări de cantități semnificative în România, pentru toate categoriile de materiale, echipamente, substanțe și medicamente de tratare, astfel încât să abordăm cu mai multă încredere viitorul. In ceea cec priveste mastile pentu populati,e pe langa importuri, suntem angrenati intr-un efort de sustinere a producatorilor romani care au ca obiectiv intro in pro interna a acestui tip de materiale echipamente subtane necesare.

Citeste si: VIDEO| "Dacă nu ne omoară COVID, ne omoară sistemul!" - Strigătul disperat al pacienților de la Suceava

Deja se produc în România măști chirurgicale, combinezoane, substanțe dezinfectante, iar numărul producătorilor va crește. De asemenea, susținem mai multe companii, care au ca proiect introducerea în fabricație a măștilor de tip FFP2 și FFP 3, care sunt necesare pentru personalul sanitar din prima linie. Avem încredere că, după 15 aprilie, vor putea pune în funcțiune utilajele achiziționate”, a adăugat premierul.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si