Coronavirusul a provocat moartea mai multor persoane în Spania decât în China şi ameninţă "umanitatea întreagă

Spania a devenit miercuri a doua ţară cea mai afectată potrivit numărului de decese din cauza pandemiei de Covid-19, a cărui expansiune "ameninţă umanitatea întreagă", potrivit secretarului general al ONU, Antonio Guterres, scrie AFP.

K.B., miercuri 25 martie 2020 , 20:09

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Mai mult de trei miliarde de persoane, adică peste o treime din populaţia globului (evaluată de ONU la 7,8 miliarde de persoane în 2020) sunt rugaţi să rămână izolaţi, potrivit unui bilanţ al AFP. O măsură obligatorie în majoritatea cazurilor, cu grave consecinţe economice şi sociale.

În faţa ameninţării cu coronavirus, "întreaga umanitate trebuie să riposteze. O acţiune şi o solidaritate mondiale sunt cruciale", a subliniat Guterres lansând miercuri "un plan de răspuns mondial" destinat în special să ajute ţările cele mai sărace.

FMI şi Banca Mondială au solicitat creditorilor bilaterali să îngheţe datoriile celor mai sărace ţări.

În total, peste 19.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în lume din cauza acestui virus şi mai mult de 420.000 au fost contaminate.

Citeste si: Ciolacu: Toţi parlamentarii PSD au decis că vor dona 50% din indemnizaţiile lor

Este "mai rău decât un război", a constatat Orlando Gualdi, primarul din Vertova, în apropiere de Bergamo, în nordul Italiei, un sat unde virusul a făcut mai mulţi morţi decât cel de-al Doilea Război Mondial.

Cu 6.800 de decese, Italia rămâne cea mai afectată ţară, urmată de Spania, unde numărul total al deceselor - 3.434 - l-a depăşit pe cel al Chinei (3.281).

Citeste si: VIDEO| Salvatori din șapte spitale din România sunt acum victimele coronavirusului. Dezvăluiri din interiorul sistemului sanitar

Ca şi în alte ţări europene afectate, spitalele spaniole se află în pragul prăbuşirii, personalul este extenuat şi expus din cauza lipsei măştilor şi a materialelor necesare.

Spania (care a înregistrat 3.434 de decese) va cumpăra pentru 432 de milioane de dolari materiale sanitare - măşti, mănuşi, ventilatoare, teste.

"Mulţi dintre colegi plâng pentru că oamenii mor singuri fără să-şi revadă familiile şi noi nu avem timp să le ţinem companie", a mărturisit Guillen del Barrio, infirmier într-un spital saturat din Madrid.

Citeste si: Dosar penal pentru instigare publică pentru un tânăr din Buzău care a ieşit noaptea cu maşina pe stradă, a făcut live pe Facebook şi le-a cerut prietenilor să iasă pe străzi

Franţa va înfiinţa un "punct aerian" cu China pentru a permite transportul de milioane de măşti de protecţie în ţara în care lipsesc de asemenea.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si