Timiș rămâne singurul județ aflat în ”zona roșie”, cu o rată de infectare de 3,38, în creștere ușoară față de vineri, în timp ce Bucureștiul și nouă județe sunt în zona galbenă, potrivit datelor furnizate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică.
În Capitală, rata de infectare a scăzut foarte ușor față de vineri, la 1,87.
Celelalte 31 de județe sunt în ”zona verde”, cu o incidență a cazurilor la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, sub 1,5.
Cele mai mici rate de infectare au fost raportate în Vrancea- 0,36, Buzău- 0,51 și Olt- 0,59.
2.611 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Până astăzi, 6 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 743.343 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 689.474 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.611 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Citeste si: Vaccinul AstraZeneca a ajuns în România
Până astăzi, 18.809 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 05.02.2021 (10:00) – 06.02.2021 (10:00) au fost raportate 61 de decese (33 bărbaţi şi 28 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Bucureşti.
Citeste si: Paralizie facială după vaccinul anti-COVID. Care e starea femeii din Vâlcea
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 decese la categoria de peste 80 de ani.
Citeste si: OMS, anunţ de ultimă oră după ancheta epidemiologică din China: Cum a apărut COVID-19?
59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.