Crimă și sinucidere în Italia. O mamă s-a aruncat pe geam cu cei trei copii. Ce s-a aflat după gestul tragic

O mamă de 46 de ani și-a aruncat cei trei copii pe geam, apoi s-a aruncat și ea.

Tragedie în Catanzaro, acolo unde o mamă de 46 de ani s-a aruncat de la etajul al treilea împreună cu cei trei copii ai săi, pe care, înainte de tragedie, i-a îmbrăcat în haine elegante.

Anna Democrito a murit pe loc, ținând în mână un rozariu, la fel și copilul de 4 ani și cel de 4 luni. Doar fetița de cinci ani a supraviețuit, dar acum e în stare gravă la ATI.

Citește și: Florina este badanta care a pierit în Italia, după ce s-a prăbușit de la etajul trei. Rezultatele autopsiei au dat ancheta peste cap

O italiancă și-a aruncat copiii pe geam, apoi a sărit și ea. Fata se luptă între viață și moarte

În momentul în care femeia a recurs la gestul fatal, în casă, spun anchetatorii, s-ar fi aflat și soțul ei.

Omul dormea și s-a trezit abia când a auzit zgomotul, moment în care a văzut în fața blocului scena de groază.

Primele indicii ale anchetei arată un gest voluntar, dar scot la iveală și faptul că femeia suferea de depresie usoară post-partum, diagnostic primit după ce de-a treia sarcină. Totuși, ea refuzase să urmeze un tratament, de teama ca nu cumva să rămână fără copii, însă Serviciile Sociale locale nu aveau familia în evidență.

Citește și: Momente sinistre în Italia. Capul fotomodelului Pamela Genini a fost furat din cimitir, la jumătate de an după ce tânăra a fost asasinată de fostul iubit

Italianca Anna Democrito suferea, din câte se pare, de depresie post partum

Însă ancheta continuă în acest caz, anchetatorii urmând acum să analizeze imaginile surprinse de camerele video din zonă pentru a se afla șirul evenimentelor și dacă și altcineva a fost implicat în tragedie, deși, momentan, nu există indicii în acest sens.

Femeia nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să-și explice gestul extrem, nici nu a lăsat vreodată de înțeles că ar avea de gând să își facă rău sau să își rănească în vreun fel cei trei copilași.

Cât despre Anna Democrito, conform vecinilor care au dat declarații despre crima urmată de sinucidere care a zguduit comunitatea, se știe că era o persoană liniștită, rezervată, profund religioasă și lucra ca operatoare într-un azil.

Dacă aveți nevoie de ajutor și consiliere, puteți apela gratuit numărul 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la [email protected]. Pentru urgențe imediate, apelați serviciul unic de urgență 112.

 


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri