Persoanele care sunt pasionate de reparaţii şi meşteşugărit în jurul casei, trebuie să înţeleagă care sunt cele mai bune aparate de care ai nevoie, iar aparatele de sudură joacă un rol important în numeroase activităţi.
Aceste aparate de sudură ieftine, gasite pe Shopu, ajută la efectuarea unor modificări importante în gospodărie şi foarte multe persoane care învăţa cum se foloseşte un astfel de aparat ajung să facă din asta o meserie. Ţine cont de următoarele criterii în alegerea celui mai bun aparat de sudură.
Tipul de aparat de sudură potrivit pentru proiectul tău
Există mai multe tipuri de aparate de sudură cu utilizări diferite. Spre exemplu, cele mai importante categorii de sudură sunt cea cu electrod, cu fir, cu mediu de gaz inert, cu flacăra oxiacetilenică etc. Sunt şi alte metode de sudură mai noi, dar sunt mai rar utilizate. Pentru început, cea mai bună metodă este cea cu arc electric, dar în funcţie de ceea ce vrei să faci cu aparatul, poţi alege orice alt model.
Ţine cont de materialul pe care îl sudezi
Există mai multe tipuri de materiale pe care le poţi folosi pentru sudură şi va fi necesar să ţii cont de ele. În momentul în care foloseşti cel mai mult oţelul sau oţelul inoxidabil, aproape toate aparatele pot să facă faţă solicitărilor. Aluminiul reprezintă unul din cele mai greu de utilizat materiale de sudat, având o conductibilitate mult mai mare şi deformându-se mai uşor atunci când temperaturile sunt înalte, motiv pentru care se recomandă utilizarea aparatelor TIG sau a altor aparate care funcţionează de exemplu cu curent alternativ.
Aparatele care folosesc electrod consumabil vor fi folosite atunci când stratul de aluminiu este ceva mai gros. Pentru alte materiale folosite rar, poţi utiliza un model de aparat care are electrod dar care nu are rol de adaos.
Materialul din care este făcut electrodul
Materialul poate fi permanent sau poate fi de adaos. Cele mai des întâlnite variante de electrozi de adaos sunt cei celulozici, cei bazici şi cei rutilici.
Randamentul aparatului de sudură
Randamentul poate fi definit ca raport între energia care se consumă şi calitatea pe care o are sudură. De asemenea, se va lua în calcul şi preţul de cumpărare al acestui dispozitiv. În cazul în care eşti interesat de calitatea pe care aparatul o are şi de performanţă acestuia, poţi să alegi un aparat cu invertor. Aceste aparate folosesc curent continuu şi oferă posibilităţi avansate în ceea ce priveşte controlul. De asemenea, aparatele cu invertor sunt cele care îţi garantează posibilitatea de a lucra cu toate tipurile de electrozi.
Brandul de la care cumperi aparatul de sudură
Brandul poate să fie un bun indiciu pentru a determina care sunt cele mai bune aparate de sudură de pe piaţă. Sunt mai multe branduri disponibile pe piaţa din România, cum ar fi Telwin, Ergus sau Proweld, dar lista poate continua şi mai mult.
Ţinând cont de aceste aspecte şi de aşteptările pe care le ai de la aparatul de sudură, cu siguranţă vei găsi produsul potrivit care să te ajute să implementezi toate proiectele pe care ţi le-ai propus. Este important să alegi un aparat de sudură care să te ajute cât mai mult pe termen lung, indiferent de tipul de proiect implementat.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.