
1 din 3 | Marius Crăciun, concurentul din echipa Războinicilor

2 din 3 | Marius Crăciun a adus puncte echipei sale

3 din 3 | Marius Crăciun a mai participat la alte concursuri televizate
Noul concurent al show-ului Survivor România 2021, Marius Crăciun, care face parte acum din echipa Războinicilor, este la cel de-al doilea concurs televizat. Află cu ce se ocupă acesta zi de zi.
Marius Crăciun, în vârstă de 25 de ani, a concurat în anul 2019 în cadrul emisiunii ”Ferma”. Surprinzător este că el a fost și marele câștigător al concursului, iar acesta este visul lui și acum, și anume să se întoarcă învingător din Republica Dominicană. Mai mult, Marius Crăciun a participat și la concursul televizat, Ninja Warrior, însă nu a câștigat premiul cel mare.
Marius Crăciun nu este la primul concurs televizat
Premiul de la Ferma a venit pentru Marius ca o gură de aer proaspăt, având în vedere că întreaga sa copilărie a fost marcată de problemele financiare ale familiei. Situația lor materială nu a fost deloc una ușoară, Marius povestind chiar, într-o ediție a emisiunii, că a fost nevoit să împartă aceeași pereche de pantofi cu fratele său, lipsa banilor spunându-și cuvântul asupra necesităților lor de zi cu zi.
Citeste si: S-au afisat cotele la Survivor Romania 2021. Cine este vazut castigator de casele de pariuri
Concurentul a povestit printre lacrimi că familia lui era atât de săracă, încât el şi fratele lui ieşeau pe rând din casă, deoarece nu aveau cu ce să se încalțe. Problemele sportivului nu s-au sfârșit aici însă, tatăl său suferind de mai mulţi ani de Alzheimer, potrivit Click.
Cu ce se ocupă Marius Crăciun
Marius Crăciun, concurentul din cadrul emisiunii Survivor România, este în prezent Marketing Manager pe departamentul de Fitness la Decathlon România. El a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport și a devenit membru al echipei naționale de Judo.
„Lucrez unde lucram și înainte să intru în ”Ferma”. Sunt manager marketing la Departamentul Fitness de la Decathlon și fac reclamă pentru o campanie fitness. Mă ocup de echipă, verific stocurile, comand produsele, verific programul de lucru al colegilor mei. Lucrez în două ture, de la 8.00 la 17.00, și de la 12.30 la 21.30.
Marius Crăciun este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport.
”Îmi doresc să pot antrena, să fiu antrenor de fitness, însă trebuie să urmez un curs de acreditare. Este în plan acest proiect.