Papa Francisc a fost internat în urmă cu o opt zile la spital, din cauza unei pneumonii. Vaticanul a făcut un anunț cu privire la starea de sănătatea a Suveranului Pontif, în a șaptea zi de internare.
În urmă cu opt zile, Papa Francisc era internat la spital din cauza unei pneumonii. În cursul zilei de joi, 20 februarie, Vaticanul a oferit informații noi despre starea de sănătate a Suveranului Pontif.
Se pare că Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, este „pe drumul cel bun", au informat cardinalii, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Cum se simte Papa Francisc
Papa Francisc a fost internat vineri, 14 februarie, într-un spital din Roma, fiind diagnosticat cu pneumonie bilaterală. După șapte zile de internare, Vaticanul a declarat că starea de sănătate a Suveranului Pontif se îmbunătățește.
În cursul zilei de joi, Papa Francisc a primit Euharistia (împărtășania) și apoi și-a dedicat timp activității profesionale, care a însemnat contactarea celor mai apropiaţi colaboratori ai săi, citirea şi semnarea de documente şi apeluri telefonice.
„Starea clinică a Sfântului Părinte se ameliorează uşor. Este afebril (fără febră, n.red.) şi parametrii lui hemodinamici rămân stabili. Î n această dimineaţă, el a primit Euharistia şi apoi s-a dedicat activităţilor sale profesionale", a anunţat Vaticanul într-un buletin de sănătate în cursul serii de joi.
Problemele de sănătate ale Papei au ridicat mai multe semne de îngrijorare, având în vedere că în ultimii ani, Suveranul Pontif a suferit de la operaţii la colon şi abdomen, până la dificultăţi la mers.