Cum vor putea vota cei aflaţi în carantină sau izolare la alegerile din 6 decembrie

Cum vor putea vota cei aflaţi în carantină sau izolare la alegerile din 6 decembrie

Direcţiile de Sănătate Publică vor transmite până în data de 5 decembrie birourilor electorale de circumscripţie lista cu persoanele care se află în izolare sau carantină şi pentru care s-a formulat cerere pentru votul prin urna mobilă, potrivit unei decizii luate de Biroul Electoral Central.

Cum vor putea vota persoanele aflate în carantină sau izolare?

Persoanele care sunt în izolare pot vota dacă depun cerere şi copie după: biletul de externare (care să confirme diagnosticul şi indicaţia de izolare), decizia de izolare depusă de DSP şi rezultatul unui test COVID-19 pozitiv din ultimele 14 zile.

Potrivit deciziei BEC, cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale constituie totodată și cereri pentru exercitarea dreptului de vot, informează Mediafax.

Cetăţenii cu drept de vot aflaţi în carantină pot vota dacă depun o cerere în acest sens însoţită de decizia de carantină emisă de DSP

„În cazul persoanelor în cazul cărora direcțiile de sănătate publică au confirmat conform art. 2 instituirea izolării sau carantinei, birourile electorale de circumscripție județeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale prevăzute la art.

1 alin. (7) din decizia Biroului Electoral Central nr.40/2020, republicată, pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de direcțiile de sănătate publică, prin intermediul instituției prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie 2020, ora 10.00, biroului electoral al secției de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale”
, se mai arată în decizia BEC.

Textul integral al deciziei poate fi consultat aici.

Citeste si: Ministrul Sănătății anunță că vaccinul anti-COVID-19 se va face sezonier


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri