UPDATE: Cutremur Turcia: bilanțul morților a ajuns la peste 36.000. Salvatorii continuă misiunea din Turcia

În urma cutremurului devastator, au murit 31.643 oameni în Turcia, în timp ce în Siria s-au înregistrat 4.574 decese.

UPDATE:  Un tânăr care a supraviețuit timp de 32 de ore sub dărâmături, face mărturii tulburătoare.

”Au fost foarte multe replici ale cutremurului, le simțeam. Cu fiecare replică, cărămizile căzute în jurul meu erau distruse, iar eu încercam să le sparg cu mâinile ca să nu mă strivească. În încercarea de a mă elibera, am descoperit o pungă în care mai erau doar 12 măsline.

Le-am pus sub braț și mâncam câte una. Nu erau tocmai ce-mi doream, dar au fost o șansă uriașă pentru mine. Îmi voi aminti asta întreaga viață. După 32 de ore, am fost scos cu greu de sub dărâmături. Au muncit mult pentru a mă scoate de acolo”, a povestit bărbatul. 

O fetiță de zece ani a fost scoasă de sub dărâmături după 147 de ore de la cutremur.

Cu fiecare oră ce trece, scad și șansele de supraviețuire ale oamenilor prinși sub dărâmături, dar salvatorii continuă să facă minuni.

O femeie și fiica sa au fost scoase de sub dărâmături, la o săptămână de la cutremur

Copila în vârstă de cinci ani și mama, în vârstă de 30 de ani, au fost scoase de sub dărâmături după 150 de ore de la producerea cutremurului, de salvatori din El Salvador.

Citește și: Au apărut primele imagini cu actrița Cansu Dere, după ce s-a zvonit că ar fi dispărut după cutremurul din Turcia

Fetița de cinci ani prezenta semne de hipotermie, temperaturile din Turcia fiind scăzute în această perioadă din an.

Qatarul vine în ajutorul Turciei și Siriei

Cei din Qatar vor trimite 10.000 de containere modulare folosite în timpul Cupei Mondiale pentru a găzdui persoane care şi-au pierdut locuinţele.

Citește și: VIDEO- Salvatorii din Turcia caută cu disperare supraviețuitori printre ruine. Corespondență Știrile Kanal D

"Ţinând cont de nevoile urgente din Turcia şi Siria, am luat decizia de a trimite în regiune bungalow-urile de şantier şi rulotele noastre, oferind astfel sprijin imediat şi foarte necesar populaţiei din Turcia şi Siria", au declarat pentru AFP aceşti responsabili sub protecţia anonimatului.

Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Parteneri