Dăncilă: De săptămâna viitoare începem evaluarea pe fiecare minister în parte

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Brăila, că săptămâna viitoare va începe evaluarea fiecărui minister, iar la finalul analizei se va lua decizia în privinţa miniştrilor care vor fi remaniaţi.

R.B., vineri 05 iulie 2019 , 14:22

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Brăila, că până acum nu au fost purtate discuţii referitoare la remaniere care să vizeze un anumit ministru iar deciziile vor fi luate după o analiză care va fi făcută începând de săptămâna viitoare.

Citeste si: A divorţat fiul Vioricăi Dăncilă? Bunurile lui Victor Dăncilă au dispărut din averea Elenei, femeia cu care s-a însurat în 2016! EXCLUSIV

”Legat de remaniere de saptămâna viitoare începem evaluarea pe fiecare minister în parte astfel incât atunci când vom face o remaniere va fi raportata la măsurile din programul de guvernare , la activitatea fiecărui ministru, la modul în care a comunicat măsurile pe care le-a luat şi pe urma vom vedea  unde vom remania si unde vom merge cu acelaşi ministru. Remanierea nu e pentru o persoană sau alta. Nu a fost nici o discuţie cu privire la un ministru sau altul”, a declarat Dăncilă.

Aceasta a anunţat că va merge în toate filialele judeţene din ţară,  unde vor fi analizate rezultatele alegerilor europarlamentare, dar vor fi purtate şi discuţii cu membrii din teritoriu, în vederea adoptării celor mai bune decizii.

Citeste si: Cine o susține pe Viorica Dăncilă la șefia PSD. Marea decizie se va lua în următoarele ore

”Am dat startul deplasărilor în teritoriu. Vrem să facem o evaluare a fiecărei organizaţii PSD din fiecare judeţ, evaluare din punct de vedere politic dar şi să avem dialog cu reprezentanţii Comitetului Executiv. Vrem să ascultăm părerea membrilor de partid, vrem ca deciziile pe care le luăm să pornească de jos în sus, să nu mai venim cu decizii în care nu se regăsesc membrii de partid. La Brăila am avut un dialog foarte bun, membrii CEX au ridicat probleme din  punct de vedere politic si guvernamental. Am analizat împreună rezultatele, am stabilit împreună paşii următori având în vedere că avem 3 rânduri de alegeri. A fost un dialog constructiv”, a mai spus Dăncilă.

Viorica Dăncilă a adăugat că e foarte important ca membrii conducerii centrale a partidului să i asculte pe cei din teritoriu ”pentru că dialogul nu a existat de foarte mult timp si  oamenii vor sa fie ascultati iar noi să punem în aploicare din ideile lor sau sa revenim la discursul avut in 2016, la programul de guvernare”.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si