Danemarca armează "opțiunea nucleară" a UE împotriva Ungariei lui Viktor Orban

Danemarca vrea să reducă drepturile Ungariei lui Viktor Orban în cadrul UE

(Sursa foto: X.com/Orban Viktor)

Danemarca vrea ca Uniunea Europeană să își desfășoare întregul arsenal juridic împotriva Ungariei pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale blocului comunitar, scrie Politico.eu.

Guvernul de la Copenhaga ia în calcul inclusiv aplicarea așa-numitei "opțiuni nucleare" din tratatul UE împotriva Budapestei. Este vorba despre articolul 7, care permite țărilor să voteze pentru a exclude sau a penaliza un membru care încalcă regulile blocului comunitar. 

"Încă observăm o încălcare a valorilor fundamentale”, a declarat ministrul danez pentru afaceri europene, Marie Bjerre, reporterilor din Aarhus, unde Comisia Europeană se află într-o vizită, în contextul preluării președinției rotative a Consiliului UE de către guvernul de la Copenhaga.

"De aceea, vom continua procedura Articolului 7 și audierea Ungariei”, a precizat ministrul danez.

Ungaria lui Orban, amenințată cu excluderea din UE

Articolul 7 este o clauză din tratatul UE care permite țărilor să voteze pentru a exclude sau a penaliza un membru care încalcă regulile blocului comunitar. Este considerată "o opțiune juridică nucleară", pe care UE a evitat-o ​​până acum să o utilizeze, în ciuda faptului că Bruxelles-ul a afirmat că Ungaria a încălcat legile comune.

Bjerre a declarat că blocul comunitar ar trebui să analizeze, de asemenea, restricționarea accesului la fondurile UE pentru țările care încalcă legislația europeană, scrie Politico.

Ajutor pentru Ucraina din partea Danemarcei: ar putea continua procesul de aderare la UE împreună cu Moldova

O altă problemă majoră pentru Danemarca este legată de extinderea UE. Ministrul a criticat blocada continuă impusă de Ungaria aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, afirmând că Danemarca este „dispusă să analizeze toate soluțiile politice și practice pentru a putea avansa”.

Dacă țările UE decid să intensifice procedura în curs a Articolului 7, acestea ar putea priva Ungaria de dreptul de vot asupra unor aspecte ale politicii europene, cum ar fi extinderea, eliminând astfel capacitatea Budapestei de a

avea drept de veto la aderarea Ucrainei.

Experții avertizează că, pentru a avansa în privința penalizării Ungariei, este nevoie cel puțin de un sprijin deplin din partea Parisului și Berlinului, un sprijin care până acum a lipsit.

Întrucât Ungaria s-a poziționat ferm împotriva aderării Ucrainei, Comisia Europeană ar putea decide să continue doar cu candidatura Moldovei în procesul de aderare, prin deschiderea oficială a unui „grup” de negocieri în următoarele zile.

Moldova și Ucraina au avansat în același timp către aderarea la UE, așa că decuplarea lor ar fi controversată, arată Politico.eu.

Marie Bjerre a mai spus că Danemarca nu este pregătită să împartă cele două candidaturi la aderare: „Obiectivul nostru este în continuare să deschidem primul grup împreună cu Moldova și Ucraina”, a spus oficialul danez.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri