VIDEO Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru complicitate la tentativă de omor

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare după o tentativă de omor în stradă. Decizia a fost luată cu scurt timp în urmă de judecătorii din Brașov.

Dani Mocanu, condamnat la 4 ani de închisoare

Condamnarea lui Dani Mocanu vine după un conflict care a avut în octombrie 2022, într-o benzinărie din Pitești, unde un bărbat a fost rănit grav. 

Dani Mocanu a fost acuzat, alături de fratele său, Nando Mocanu, de tentativă de omor. Au avut loc scene violente care au fost surprinse de camerele de supraveghere din benzinărie.

Manelistul a negat întotdeauna aceste acuzații și a spus că este nevinovat. 

Citește și: VIDEO Dani Mocanu, în fața judecătorilor pentru tentativă de omor

Potrivit sentinței de la Curtea de Apel Brașov, instanța a majorat cuantumul daunelor morale acordate părţii civile de la suma de 14.000 euro la suma de 40.000 euro.

În cazul fratelui manelistului, Ionuţ Nando Mocanu, instanţa de judecată a majorat pedeapsa aplicată pe fond de Tribunalul Argeş, de la 6 ani şi 4 luni închisoare la şapte ani.

Incidentul a avut loc în 2022, când Nando Mocanu ar fi lovit un bărbat cu o țeavă în cap, provocându-i răni grave care au necesitat îngrijiri medicale de urgență.

Alte sentințe pe numele lui Dani Mocanu

Dani Mocanu a mai fost condamnat la șase ani și cinci luni de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de proxenetism și spălare de bani.

Manelistul mai fusese acuzat și de constituire a unui grup infracțional, însă a fost prescrisă această faptă.

Dani Mocanu a fost trimis în judecată în anul 2020, pentru că în perioada 2011-2017, alături de alți nouă indivizi ar fi racolat mai multe tinere prin metoda Loverboy și le ar fi obligat să se prostitueze în Marea Britanie.

În total ar fi obținut venituri de peste un milion de euro din aceste activități.

În dosar era implicat și fratele lui Dani Mocanu, însă acesta nu a mai fost acuzat. De menționat este faptul că decizia este una în primă instanță și poate fi atacată cu apel.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri