Decizie neașteptată! Reguli de călătorie pentru Anglia

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile britanice au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în contextul pandemiei de COVID-19. Este vorba despre obligativitatea prezentării unui test negativ de coronavrus la intrarea în Anglia, ceea ce, însă, nu exclude obligativitatea izolării pentru 10 zile. Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 15 ianuarie 2021, ora 4:00 a.m.

Author: Catalina Popa miercuri 13 ianuarie 2021 , 12:43

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

”Astfel, conform informaţiilor comunicate public de autorităţile britanice, persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul  Angliei  cu condiţia prezentării unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei. Sunt acceptate testele moleculare de tip PCR, precum şi, în anumite condiţii limitate, testele rapide de tip  lateral flow  sau  LAMP. Detalii suplimentare cu privire la condiţiile în care vor fi acceptate testele rapide vor fi anunţate ulterior de către autorităţile britanice”, a transmis MAE.

Informaţiile disponibile la acest moment pot fi consultate la pagina de internet:  https://www.gov.uk/government/speeches/international-travel-update-11-january-2021.

”Conform autorităţilor britanice, prezentarea unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu exclude măsura obligatorie de autoizolare pentru o perioadă de 10 zile de la sosirea în Anglia. Măsura autoizolării poate fi suspendată cu condiţia efectuării unui al doilea test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, începând cu a 5-a zi de la sosire, şi a prezentării unui rezultat negativ”, a mai precizat MAE.

Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligaţia de a verifica dacă pasagerii deţin un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Angliei. Persoanele care vor sosi în Anglia fără a deţine un astfel de test pot fi amendate cu 500 de lire sterline. 

Sunt exceptaţi de la această măsură: transportatorii internaţionali, echipajele maritime, feroviare şi aeriene, precum şi minorii  sub 11 ani. 

Până la acest moment, autorităţile din  Irlanda de Nord  şi  Ţara Galilor  nu au anunţat adoptarea noilor măsuri, iar cele din  Scoţia  au confirmat intenţia de a implementa măsurile, însă fără a preciza data exactă la care acestea vor intra în vigoare.

Citeste si: Prognoza meteo, 13 ianuarie. ANM anunță precipitații mixte și ninsori

MAE precizează că, până la acest moment, autorităţile britanice nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica şi persoanelor aflate în tranzit.

De asemenea, MAE reaminteşte faptul că toate persoanele care sosesc în Marea Britanie din state care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie- denumite „ travel corridors ”:  https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors  - au obligaţia de a se autoizola pentru o perioadă de 10 zile. 

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: 0044 20 76027328; 0044 20 7602 9833​; 0044 20 7603 6694​; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, ale

Consulatului General al României la Edinburgh:  0044 (0) 131 524 94910044 (0) 131 524 9492  şi ale Consulatului General al României la Manchester: 0044 (0) 161 236 0478; 0044 (0) 161 237 5513, 0044 (0) 161 236 9687; 0044 (0) 161 236 8995, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Citeste si: Profeția cutremurătoare a lui Arsenie Boca pentru România 2021: ”Spurcăciune peste tot”

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ( 0044 7738716335), Consulatului General al României la Edinburgh( 0044 (0) 7951 858 445) şi Consulatului General al României la Manchester (0044 (0) 75 35 604 342).


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Jador isi vinde limuzina de lux! Cat cere pe ea fostul Faimos de la Survivor Romania 2021 Jador isi vinde limuzina de lux! Cat cere pe ea fostul Faimos de la Survivor Romania 2021
spotmedia.ro
Cum să scapi de scumpirile la curent care vor afecta milioane de români, de la 1 iulie.... Cum să scapi de scumpirile la curent care vor afecta milioane de români, de la 1 iulie. În loc să plătești în plus, ai putea economisi sute de lei!
spotmedia.ro
Şobolanii lovesc din nou, în Bucureşti, de data asta în trafic. Cine și cum îi poate... Şobolanii lovesc din nou, în Bucureşti, de data asta în trafic. Cine și cum îi poate împiedica să mai saboteze semafoarele
b1.ro
Scandalul momentului! Anamaria Prodan n-a mai rezistat! A spus totul. Ce se întâmplă,... Scandalul momentului! Anamaria Prodan n-a mai rezistat! A spus totul. Ce se întâmplă, de fapt, între ea şi Reghe?
infoactual.ro
Mesajul lui Nostradamus pentru 4 zodii! Predicțiile celebrului profet sunt valabile... Mesajul lui Nostradamus pentru 4 zodii! Predicțiile celebrului profet sunt valabile până în 2028
infoactual.ro
Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât... Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât chimiotarapia
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si