Declaraţia şocantă a criminalului care a ucis-o pe jurnalista din Bulgaria: "Nu-mi vine să cred că am făcut-o"

Suspectul în cazul asasinării jurnalistei bulgare Viktoria Marinova a declarat vineri că el a ucis-o, fără să vrea.

M. P., vineri 19 octombrie 2018 , 15:04

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Severin Krasimirov, în vârstă de 21 de ani, a făcut declaraţii presei după ce a fost încătuşat.

”Regret acest lucru atât de mult, nu-mi vine să cred că am făcut-o”, a declarat Krasimirov, referindu-se la asasinarea lui Marinova.

Avocatul tânărului a cerut ca şedinţa să se ţină cu uşile închise, însă tribunalul de la Ruse a respins cererea.

Avocatul a venit la Krasimirov după ce acesta a vorbit cu presa şi i-a spus să nu mai vorbească.

Krasimirov a declarat anterior că se afla sub influenţa alcoolului şi drogurilor atunci când s-a certat cu o femeie pe care nu o cunoştea, pe 6 octombrie.

El a spus că a lovit-o peste faţă şi a aruncat-o în boscheţi, dar că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat după aceea.

”Indiferent ce pedeapsă îmi vor da, chiar dacă va fi închisoarea pe viaţă, o voi executa”, a răspuns el când a fost întrebat ce pedeapsă crede că merită.

Cadavrul jurnalistei a fost găsit la Ruse, în apropiere de Dunăre, pe 6 octombrie.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si