Deputată ex-PSD, trimisă în judecată de DNA. De ce este acuzată Luminiţa Jivan

Deputata Luminiţa Jivan, fost preşedinte al PSD Caraş-Severin care a demisionat în august din partid, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA care o acuză de folosirea influenţei în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit unui comunicat al DNA, Luminiţa Jivan este acuzată de exercitarea influenței pentru atribuirea unui contract. În sarcina deputatei "s-a reținut infracțiunea de folosire a influenței ori autorității unei persoane care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000)". 

În acelaşi dosar, procurorii DNA au mai trimis în judecată pe un administrator de fapt al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii unei persoane care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Citeste si: Un nou focar de coronavirus în România! Zeci de persoane sunt infectate

Care sunt acuzațiile DNA

Procurorii DNA au scris în rechizitoriul la dosar:" În perioada noiembrie 2019- ianuarie 2020, în calitate de preşedinta a organizaţiei judeţene a unui partid politic, inculpata Jivan Luminiţa Maria ar fi promis celuilalt inculpat, om de afaceri care oferta în cadrul unei proceduri de achiziţii publice de lucrări de reabilitare a străzilor dintr-un oraş din judeţul Caraş Severin, că se va prevala de ascendentul avut asupra primarului (martor) în virtutea ierarhiei interne de partid şi îl vă determina să atribuie contractul societăţilor controlate de omul de afaceri.

Pe lângă funcţia deţinută în partid, inculpata s-ar fi bazat şi pe faptul că ar fi contribuit la asigurarea finanţării lucrărilor ce urmau a fi făcute de primărie prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI).

Promisiunea inculpatei Jivan Luminiţa-Maria ar fi fost făcută în considerarea faptului că omul de afaceri s-ar fi obligat să ofere sume de bani organizaţiei locale a partidului conduse de inculpată, respectiv că acelaşi inculpat să finanţeze campanii locale de presă favorabile partidului politic având că scop obţinerea unor avantaje electorale", arată DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citeste si: Prognoza meteo pentru Revelion 2021. Cu va fi vremea de Anul Nou

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deputatul PSD, Luminiţa-Maria Jivan (35 de ani), a fost aleasă în Caraş Severin, în 2016. Anterior, ea a lucrat director de cabinet la Consiliul Judeţean Caraş- Severin (2016) şi director de Cancelarie al Prefectului din Caraş- Severin (2013-2014).


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri