Un deținut român de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea Prato din Italia. Criminaliștii italieni nu exclus să fi fost ucis.
Bărbatul în vârstă de 58 de ani se afla în izolare, informează Rai News. A fost dispusă o autopsie, iar camerele de supraveghere interne sunt examinate de carabinieri.
Mister în orașul italian Prato, unde un deținut român în vârstă de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea La Dogia. Acesta se afla în izolare, executând o pedeapsă disciplinară.
Parchetul italian, care a anunțat vestea, nu a exclus posibilitatea unei omucideri.
Procurorul din Prato, Luca Tescaroli, a confirmat că a fost dispusă o autopsie, iar imaginile de pe camerele de supraveghere video sunt examinate.
"În urma unei inspecții”, a scris procurorul șef Luca Tescaroli, "a fost dispusă o autopsie, iar camerele de supraveghere interne sunt examinate pentru a stabili cauza decesului”.
Bărbatul avea antecedente penale pentru agresiune sexuală, maltratare, calomnie, amenințări și vătămare corporală.
Pe 5 iulie, a participat la o revoltă din cadrul penitenciarului și a fost găsit în posesia unor arme rudimentare.
Cu toate acestea, în interiorul celulei nu au fost găsite instrumente care să sugereze sinuciderea (nici frânghii, nici legături), potrivit Today.it.
Parchetul subliniază că în interiorul unității au apărut rapoarte îngrijorătoare despre grupuri de deținuți care au folosit violența împotriva altora, precum și despre libertatea de mișcare a deținuților, care se extinde chiar și la secția de izolare.