În ordonanțele procurorilor se arată că, în data de 10 decembrie 2021, inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru, ar fi pretins de la o persoană suma de 2.000 de euro, cu promisiunea că fiica acesteia va lucra în instituție.
DNA ia măsuri în cazul directorului general adjunct al APIA
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie 2021, a inculpatului DUMITRAŞCU BOGDAN DUMITRU, director general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.),
în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de
luare de mită ”, a transmis, miercuri, DNA.
Citeste si: Șefa de la Resurse Umane a Spitalului Județean Ploiești este cercetată pentru luare de mită. I-a fost suspendat contractul
Bărbatul urmează să fie arestat prevenitv pentru 30 de zile
Bărbatul a primit pe data de 21 decembrie suma de 5.000
de lei, echivalentul a 1.000 de euro, fapt pentru care s-a constatat infracțiunea în flagrant.
"Inculpatului Dumitraşcu Bogdan Dumitru i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, a mai transmis DNA.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria- wowbiz.ro
Citeste si: „Zeului Haosului”, un asteroid gigant de mărimea unui „ucigaș de orașe” ar putea să lovească Pământul. Când va trece pe lângă noi- antena3.ro
Bărbatul urmează să se prezinte miercuri la Tribunalul Constanța cu propunere de arest prevenitv pentru 30 de zile.
Citeste si: Directoarea creșelor din Ploiești, cercetată pentru luare de mită, în dosarul de furt din hrana copiilor, a fost eliberată